Ultimele detalii despre revenirea lui Neymar în echipa Braziliei la Cupa Mondială

Ultimele detalii despre revenirea lui Neymar în echipa Braziliei la Cupa Mondială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Neymar a fost marele absent al Braziliei în ultimele două partide de la Cupa Mondială, chiar dacă gruparea Selecao a terminat faza grupelor pe prima poziție.

El s-a accidentat la gleznă în partida de debut cu Serbia și a trebuit să urmărească din tribune următoarele două jocuri, cu Camerun și Elveția. Dar vin acum vești bune pentru selecționata antrenată de Tite.

Neymar va fi în lotul Braziliei pentru confruntarea din optimi, cu Coreea de Sud, după cum anunță publicația franceză L’Equipe. Vedeta lui PSG s-a antrenat alături de colegii săi normal sâmbătă seara, rămânând de văzut dacă va putea fi utilizat ca titular în meciul de luni cu Coreea de Sud din optimi.

ADVERTISING

„În ceea ce-l priveşte pe Neymar, avem 72 de ore pentru a se recupera până la următorul meci. Începând de sâmbătă seara, el va putea reîncepe antrenamentele cu mingea, vom vedea cum va răspunde. În funcţie de starea sa, vom şti dacă va putea sau nu evolua în partida care va urma”, declara medicul echipei braziliene, Rodrigo Lasmar, într-o conferinţă de presă, ținută la Doha.

Brazilia - Coreea de Sud are loc la ora 21, luni seara și va fi LIVE score pe SpotMedia.ro. Gruparea auriverde este cvintuplă campioană mondială, ultima dată acum 20 de ani.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!