Traficul rutier în Pasajul Unirii va fi restricționat azi

Traficul rutier în Pasajul Unirii va fi restricționat azi

Circulaţia în Pasajul Unirii din Capitală va fi restricţionată luni, pe sensul de mers Universitate – Bd. Dimitrie Cantemir, în intervalul 14.00 – 16.00.

Un expert tehnic judiciar se va afla în interiorul pasajului, pentru a efectua expertiza dispusă de instanţă, ca urmare a incidentului petrecut în data de 18 octombrie, când o maşină a luat foc în mers, la jumătatea tunelului rutier, anunţă Primăria Sectorului 4.

În cadrul expertizei, specialiştii vor stabili măsurile şi lucrările necesare pentru remedierea distrugerilor cauzate de incendiu şi, implicit, pentru readucerea Pasajului Unirii la starea iniţială de dinaintea incidentului. Totodată, în cadrul expertizei, se va face evaluarea tuturor pagubelor şi a costurilor lucrărilor de reparaţii.

ADVERTISING

În tot acest interval de timp, fluenţa traficului rutier din zonă va fi asigurată de către echipajele Brigăzii Rutiere.

Un incendiu a cuprins în 18 octombrie un autoturism, în Pasajul Unirii din Bucureşti, fiind degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale de stingere şi cinci echipaje SMURD, circulaţia rutieră în pasaj fiind oprită.

Pompierii afirmau atunci că în pasaj şi pe rampele de acces erau aproximativ o sută de autoturisme, iar 20 de persoane au fost evacuate de salvatori.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇