România caută finanțare în SUA pentru energia nucleară

România caută finanțare în SUA pentru energia nucleară

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a dus în SUA pentru a discuta cu Jose W. Fernandez, subsecretarul de stat pentru creştere economică, energie şi mediu din Departamentul de Stat al SUA despre finanţarea pentru retehnologizarea reactorului 1 şi construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

„Am avut o nouă întâlnire de lucru cu Jose W. Fernandez, subsecretarul de stat pentru creştere economică, energie şi mediu din Departamentul de Stat al SUA, pentru a discuta despre ultimele evoluţii ale proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România”, a scris Virgil Popescu, sâmbătă pe Facebook.

ADVERTISING

El a spus că în mod concret s-a discutat despre finanţarea pentru retehnologizarea reactorului 1 şi construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă și despre întărirea parteneriatului strategic în domeniul energiei dintre cele doua state.

„Am primit asigurarea întregului suport din partea SUA pentru dezvoltarea programului nuclear civil al României, pentru asigurarea securităţii în vederea aprovizionării cu gaze naturale şi LNG a României şi Republicii Moldova”, a conchis Popescu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇