ANAF nu a găsit cumpărători pentru terenurile Elenei Udrea. Va fi organizată o a doua licitaţie, cu un preţ de pornire mai scăzut

ANAF nu a găsit cumpărători pentru terenurile Elenei Udrea. Va fi organizată o a doua licitaţie, cu un preţ de pornire mai scăzut
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ANAF nu a reuşit să vândă la licitaţie terenurile aparţinând fostului ministru Elena Udrea, pentru că la licitaţie nu s-a prezentat niciun cumpărător.

Astfel, preţul de aproximativ 800.000 de euro (inclusiv TVA) al grupului de şase terenuri ar urma să scadă la următoarea încercare cu 25%, la aproximativ 600.000 de euro, potrivit procedurii obişnuite a ANAF în astfel de situaţii, relatează Profit.ro.

Terenurile sunt situate în apropierea lacului Străuleşti, iar ANAF le vinde pentru a recupera prejudicii în dosarele penale în care a fost condamnat fostul politician.

ADVERTISING

Reducerea preţului nu înseamnă neapărat şi că preţul de vânzare va fi mai mic. În trecut, au fost situaţii în care ANAF a pornit de la un preţ redus şi a vândut la o valoare mai ridicată chiar decât preţul iniţial, precizează Profit.ro.

Printr-o licitaţie similară, programată în noiembrie, ANAF vrea să vândă şi două maşini ale Elenei Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani şi un Fiat 500 de 10 ani.

După calculele ANAF, prejudiciul total de recuperat de către stat ar fi de peste 9 milioane lei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇