După ce s-au plâns că sunt trimiși la război cu puști ruginite, Putin vrea să le dea soldaților ruși echipamentul ”cel mai modern, comod şi eficient”

După ce s-au plâns că sunt trimiși la război cu puști ruginite, Putin vrea să le dea soldaților ruși echipamentul ”cel mai modern, comod şi eficient”

Într-o reuniune a consiliului de coordonare a guvernului care a abordat nevoile armatei ruse, preşedintele Vladimir Putin a cerut marţi să li se garanteze trupelor ruse care luptă în Ucraina accesul la echipamentul cel mai modern, comod şi eficient.

”Nu doar că trebuie să garantăm echipamentul utilizat în operaţiunea militară specială (…) ci acesta trebuie să fie modern, comod şi eficient”, a insistat Putin la reuniune.

Putin a cerut să se reducă birocraţia care provoacă întârzieri în aprovizionarea cu echipamente a trupelor ruse care luptă în Ucraina.

ADVERTISING

”A fost creată cine ştie în ce vremuri şi în condiţii complet diferite. De aceea atrag atenţia: regulile sunt reguli, dar haideţi să le schimbăm sau să le modificăm rapid (…), uitându-ne la situaţia reală, la nevoile reale”, a insistat şeful statului rus.

Scopul demersului făcut de Putin este de a reduce la minimum greşelile descoperite în timpul procesului de mobilizare parţială care a generat numeroase plângeri, nu doar din cauza convocării eronate a unor persoane care nu îndeplineau criteriile de mobilizare, dar şi a echipamentelor puse la dispoziţia persoanelor mobilizate.

ADVERTISING

Potrivit unor informaţii difuzate de presa rusă, s-au înregistrat situaţii în care militarii au primit puşti ruginite, veste antiglonţ de proastă calitate sau căşti din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

În plus, au existat denunţuri potrivit cărora, în multe cazuri, centrele de recrutare le cereau persoanelor încorporate să vină cu echipament de acasă, în principal saci de dormit şi truse de prim ajutor.

În acest sens, Putin le-a cerut membrilor consiliului, condus de premierul Mihail Mişustin, să elaboreze ”un plan de lucru precis şi concret” pentru depăşirea acestor probleme.

ADVERTISING

Totodată, liderul de la Kremlin a cerut creşterea numărului de companii care produc echipamente pentru armată şi a apreciat că acestea trebuie să primească un ”feedback direct” din partea militarilor cu privire la eficienţa produselor lor.

”Şi dumneavoastră trebuie să primiţi informaţii de la prima mână. Ştiu că unii dintre dumneavoastră o faceţi deja, vă cer să continuaţi şi să extindeţi această practică”, a insistat Putin, invitându-i pe membrii consiliului ”să nu se ascundă în spatele formalităţilor”.

La rândul său, Mişustin a cerut ”creşterea la scară mare a producţiei de bunuri pentru întregul echipament al persoanelor încorporate” şi a subliniat importanţa ”de a implica toate capacităţile industriei uşoare, inclusiv micile companii regionale”.

Potrivit premierului rus, guvernul a alocat deja fonduri suplimentare pentru achiziţia de uniforme şi alte echipamente pentru recruţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇