Rușii sunt trimiși pe front cu veste de tir Airsoft, își vopsesc puștile ruginite, iar nevestele le cumpără echipament la suprapreţ

Rușii sunt trimiși pe front cu veste de tir Airsoft, își vopsesc puștile ruginite, iar nevestele le cumpără echipament la suprapreţ
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Corupția și logistica defectuoasă au lăsat noile trupe mobilizate de Rusia fără dotări esențiale, astfel că rudele celor trimiși pe front cumpără echipamente militare la prețuri exorbitante, pentru ca aceștia să aibă o șansă de a supraviețui în război.

Lipsurile cu care se confruntă trupele mobilizate în grabă de Moscova le afectează din start șansele de supraviețuire și moralul. Ajunși în centrele unde li se face pregătirea pentru luptă, noii soldați se plâng celor de acasă că n-au primit lucruri de bază pentru un război.

Vladimir, un soldat de 23 de ani mobilizat recent, i-a spus la telefon, săptămâna trecută, surorii sale, Olesia Șișkanova, că armata nu are echipament. "Nu ne-au dat niciun fel de echipament. Armata n-are de niciunele, trebuie să ne cumpărăm noi toate lucrurile", s-a plâns el.

"A trebuit să-mi vopsesc pușca, să acopăr rugina. E ceva de groază… În curând or să ne pună să ne cumpărăm singuri grenadele", a continuat el.

ADVERTISING

Sora lui a înregistrat convorbirea și a postat-o pe rețeaua rusă de socializare VK.

Neveste disperate, în "cursa înarmării"

Povestea lui Vladimir nu este un caz singular, notează The Guardian. În Rusia a început o "cursă a înarmării" - noii mobilizați cumpără orice echipament militar disponibil, de la lenjerie termoprotectoare până la veste de protecție, o nouă dovadă că armata are mari probleme logistice și nu le mai poate asigura nici măcar dotarea minimă necesară.

Pe Telegram sunt zeci de canale de discuție despre lipsurile din armata rusă, iar soțiile și surorile celor mobilizați fac schimb de sfaturi și idei pentru procurarea de echipament de protecție și uniforme militare.

"De dimineața până seara scanez Netul ca să găsesc chilipiruri pentru băieții noștri", a spus Anastasia, membră a unui grup de sprijin pentru soldați din regiunea rusă Sverdlovsk, în apropiere de Munții Ural. Ea a dezvăluit că ofițerii de la centrul local de recrutare i-au sfătuit pe cei mobilizați să-și cumpere echipament, în ciuda asigurărilor ministrului Apărării că toți soldații vor fi dotați corespunzător.

ADVERTISING

Mulți oameni încep să realizeze acum că armata Rusiei, atât de lăudată înaintea invadării Ucrainei, a început nepregătită acest război.

"Trebuie să ne cheltuim tot salariul lunar pentru echipamentul soțului, ca să aibă măcar o șansă să se întoarcă acasă. Sincer, e de-a dreptul jenant. E o mizerie", a spus Anastasia, o profesoară din Briansk, oraș situat la mai puțin de 160 de kilometri de granița cu Ucraina.

Cererea imensă a provocat o penurie de echipament militar și produse pentru activități în aer liber, iar prețurile au explodat. Potrivit unui raport publicat de ziarul economic Kommersant, prețurile vestelor de protecție au crescut cu 500%, iar acestea se vând acum cu 50.000 de ruble (813 euro). Scumpiri similare se înregistrează și la căști și echipament de campare.

"Stocul nostru e gol. Sacii de dormit s-au vândut în două zile după ce s-a anunțat mobilizarea. Mai avem niște ghete de iarnă și două corturi. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată", a spus Aleksei, patronul unui magazin de echipament sportiv din Ekaterinburg, al patrulea cel mai mare oraș al Rusiei.

ADVERTISING

Puținele echipamente pe care armata le pune la dispoziție soldaților nou mobilizați par depășite sau de-a dreptul inadecvate. Într-o înregistrare video postată pe o rețea de socializare, un soldat rus mobilizat se plânge că a primit echipament de protecție pentru jocuri Airsoft, fără rezistență la gloanțe.

Același lucru i l-a spus și Vladimir surorii sale - toată unitatea lui a primit veste pentru jocuri cu puști cu aer comprimat.

Armata a sărăcit, comandanții s-au îmbogățit

Chiar și înainte de mobilizare, problemele de dotare ale armatei ruse - pe hârtie a doua forță militară a lumii, cu un buget anual de 66,4 miliarde de euro - au compromis situația de pe câmpul de luptă, trupele Moscovei eșuând lamentabil în tentativa de a cuceri rapid Kievul.

Corupția endemică și logistica deficitară rămân o cauză a rezultatelor slabe ale Rusiei în Ucraina, se arată într-un raport emis duminică de Ministerul britanic al Apărării. Analiza menționează că nivelul mediu de echipament personal pe care Rusia îl asigură rezerviștilor mobilizați este aproape sigur mai mic decât cel al trupelor constituite anterior și care oricum era redus.

Gleb Irisov, un fost locotenent de aviație care a ieșit din armată în 2020 iar acum trăiește în Statele Unite, nu este surprins de dezastrul militar al Moscovei. "Armata era coruptă, iar aceste probleme n-au fost niciodată abordate cum trebuie. N-au cheltuit bani pentru personal, în schimb, superiorii s-au îmbogățit", a spus el.

Echipa de investigație a liderului Opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a făcut mai multe dezvăluiri despre oficiali ai armatei care dețin proprietăți scumpe și conturi bancare ascunse. O investigație din 2015 a arătat că Șoigu are o proprietate luxoasă, evaluată la 18,3 milioane de euro, iar alte date atestă că această situație se regăsește la toate eșaloanele de conducere ale armatei.

O investigație recentă realizată de secția din Rusia a BBC a dezvăluit că în ultimii opt ani instanțele militare din întreaga țară au emis 550 de sentințe pentru sustragerea de uniforme și alte articole vestimentare din stocurile armatei. În total, în aceeași perioadă, au fost deschise peste 12.000 de dosare de cercetare a unor cazuri de corupție legate de echipamente militare, unele instrumentate după începerea războiului din Ucraina.

Lacunele din dotarea militarilor au devenit atât de stringente, încât autoritățile nu le mai pot trece cu vederea. Valentina Matvienko, membră a Consiliului de Securitate condus de Putin, a cerut miercuri autorităților antimonopol din Rusia să intervină și să regleze prețurile echipamentului militar. "Prețurile pentru articole esențiale ale recruților mobilizați au explodat. Nu e clar de ce, pe ce bază", și-a arătat ea indignarea.

La câteva ore după această declarație, premierul rus Mihail Mișustin a făcut apel la companiile din sectorul militar să accelereze livrările de echipament și tehnologie pentru "operațiunea militară specială".

Deocamdată, pe front fiecare se descurcă cum poate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇