Senatorul USR care a fost şi la X Factor i-a dat cu telefonul în cap unui inspector bancar, apoi s-a autosuspendat din partid

Senatorul USR care a fost şi la X Factor i-a dat cu telefonul în cap unui inspector bancar, apoi s-a autosuspendat din partid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorul Virgil Marius Bob, devenit celebru după ce a fost la X Factor, s-a autosuspedat din USR, pentru că un bărbat l-a reclamat la poliţie după ce parlamentarul l-a lovit cu un telefon în cap.

„Am avut în week-end, o altercaţie, cu un bărbat la un eveniment privat. Acest bărbat m-a provocat şi am avut o reacţie nervoasă necontrolată pe care o regret. Îmi pare rău pentru această altercaţie şi voi colabora cu poliţia pentru stabilirea circumstanţelor incidentului”, susţine Virgil Bob, într-o relatare pe Facebook. 

ADVERTISING

Senatorul de Sălaj spune că există mai mulţi martori care pot atesta că "omul m-a provocat", dar e conştient că asta nu este o justificare.

„Regret ce s-a întâmplat şi am decis să mă autosuspend din partid”, este concluzia postării.

Despre incidentul respectiv mai multe a scris Știri pe surse, care are o înregistrare video obţinută de pe camerele de supraveghere din localul unde s-a întâmplat şi susţine că bărbatul lovit ar fi inspector bancar.

În video se vede cum Virgil Bob se ridică de la masă, își pune sacoul și pleacă, lovindu-l în cap pe un alt bărbat rămas la masă, cu ceea ce pare a fi un telefon mobil.

ADVERTISING

IPJ Sălaj anunţă că bărbatul agresat a depus, marţi, plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei.

„În fapt, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, sesizează că, la data de 7 octombrie a.c., aflându-se la un eveniment privat organizat la un local din Şilmeu Silvaniei, a purtat unele discuţii în contradictoriu, pe teme politice, cu bărbatul de 52 de ani.

La plecare, bărbatul de 52 de ani i-ar fi aplicat o lovitură peste cap cu telefonul mobil pe care îl ţinea în mână. În urma verificărilor întreprinse de poliţişti, a reieşit că persoana reclamată este demnitar, respectiv îndeplineşte funcţia de senator în Parlamentul României de la 1 februarie”, se arată în comunicatul IPJ Sălaj.

ADVERTISING

Pentru că cel reclamat la Poliţie este senator, dosarul va fi declinat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cine e Virgil Bob

Virgil Bob a devenit senator în februarie, după ce a murit Cosmin Cristian Viașu.

De profesie consilier juridic, el este membru USR din 2016, vicepreşedinte USR Sălaj şi preşedinte Filiala Şimleu.

USR menţionează că, "încă din studenție, la Iași și apoi la Zalău, a fost producător, realizator, invitat permanent la mai multe ziare, reviste posturi de radio și TV precum: Monitorul de Iasi, Radio Hit, Radio VoxT, Europa Nova TV, ZTV, Transilvania TV, Salajul pur si simplu. De asemenea, Virgil este compozitor si textier de muzică".

Senatorul s-a făcut cunoscut în 2020, când a concurat la show-ul de televiziune X Factor, când a interpretat melodia „Nu mai beau”, creație proprie.

Talent și umor, combinația perfectă! Virgil Marius Bob a venit cu melodia „Nu mai beau”

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇