Cîmpeanu susţine că acuzaţiile de plagiat sunt lansate de habarnişti, analfabeţi puri. Reacţii de la Mircea Dumitru şi Universitatea Bucureşti

Cîmpeanu susţine că acuzaţiile de plagiat sunt lansate de habarnişti, analfabeţi puri. Reacţii de la Mircea Dumitru şi Universitatea Bucureşti

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că cei care lansează acuzaţii de plagiat la adresa lui „sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei”.

„Pe cei care îşi doresc cu orice preţ să blocheze legile Educaţiei îi anunţ că nu vor reuşi să facă acest lucru, chiar dacă amestecă un subiect de interes pentru milioane de copii şi tineri cu eventuale acuze la nivel personal.

Lucrurile sunt total diferite, iar la nivel personal sunt oameni care nu sunt capabili să diferenţieze un îndrumător de lucrări practice sau un caiet de seminar cu o lucrare ştiinţifică.

Un îndrumător de lucrări practice a fost realizat foarte profesionist, respectând toate regulile, în interesul studenţilor. Un îndrumător de lucrări practice cuprinde monograme, cuprinde legi, cuprinde formule şi scheme de calcul, cuprinde diagrame şi tabele care nu pot fi schimbate şi care nu trebuie să fie schimbate. Cei care lansează aceste acuze sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei", a spus Sorin Cîmpeanu, marţi, la Arad.

El şi-a motivat trecerea numelui pe acest îndrumător: "să treci nume precum Arhimede nu era cazul, la autori".

"Este un mod de lucru specific, respectat întocmai pentru îndrumătoare de lucrări practice, pentru îndrumătoare de proiect şi pentru caiete de seminare, lucrări fără ISBN", a adăugat ministrul, citat de Agerpres.

Cîmpeanu a mai declarat că aceia care vor să blocheze Legile Educaţiei "pun în antiteză lucrări ce ţin de cariera unei anumite persoane".

"Sunt curios, după ce au fost preocupaţi de o teză de doctorat susţinută în anul 2000, acum sunt preocupaţi de caiete de seminar, sunt convins că vor ajunge la lucrările de control din clasa a şaptea şi sunt convins că vor găsi că la un moment dat am copiat ceva rezolvări dintr-o culegere de probleme sau dintr-un manual de matematică, după care sunt convins că vor găsi şi ceva ciorne de prin şcoala gimnazială", a adăugat ministrul Sorin Cîmpeanu.

El a mai afirmat că există o rezistenţă la schimbare în sistemul de educaţie şi că "toate lucrurile care se pun se pun în cheie politică, strict politică, strict politicianistă, nicidecum în interesul elevilor şi studenţilor", iar "cei care fac asta sunt dintr-o anumită perspectivă analfabeţi puri, dintr-o altă perspectivă analfabeţi funcţionali".

ADVERTISING

Mircea Dumitru: Dacă nu ești autorul unui studiu/lucrari etc. nu ai dreptul să îți arogi autoratul

Având în vedere opinia vehement exprimată a ministrului, Edupedu a vorbit despre aceste acuzaţii cu Mircea Dumitru, fost rector al Universității din București:

“Nu sunt familarizat cu modul de lucru și cutumele în acel domeniu, legate de caietele de lucrări practice. Nu sunt la curent cu vreo intenție de a bloca noua lege prin intermediul acestor acuzații. Este însă clar că dacă nu ești autorul unui studiu/lucrari etc. nu ai dreptul să îți arogi autoratul. Trebuie să specifici într-un fel ușor de recunoscut cine a scris ce anume, în mod exact“, a spus Dumitru pentru sursa citată.

ADVERTISING

Universitatea Bucureşti: Să se facă rapid o analiză

Ulterior, a emis un punct de vedere redacţiei SpotMedia.ro şi Universitatea Bucureşti:

„Universitatea din București rămâne constantă în apărarea fermă și în cultivarea normelor și a practicilor care se subscriu eticii și integrității academice. Condamnăm, astfel, orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică.

(...) În privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, considerăm necesară o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni de orice natură, analiză care să fie realizată de îndată de către instituțiile abilitate din cadrul universității implicate și de instituțiile responsabile ale statului.

ADVERTISING

În aceste vremuri tot mai tulburi, educația are nevoie de valori puternice și de un etos care să ghideze noile generații în formarea lor ca buni cetățeni, profesioniști desăvârșiți și implicați în societate.”

Amintim că jurnalista Emilia Şercan l-a acuzat, luni, pe ministrul Educaţiei că ar fi plagiat un curs universitar şi şi-a fi "însuşit fraudulos şi paternitatea" mai multor capitole semnate anterior de alţi autori.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇