Președintele PPE: România și Bulgaria trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen

Președintele PPE: România și Bulgaria trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat duminică, la Sofia, că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen şi că ele încă aşteaptă, alături de Croaţia, ca decizia finală în acest sens să fie luată de Consiliul UE.

„Unul dintre principalele mesaje pe care l-am transmis este că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen”, a spus Weber, potrivit unei postări pe Facebook a liderului PPE, care a fost redistribuită de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al formaţiunii.

ADVERTISING

Preşedintele PPE a menţionat că a efectuat o deplasare în Bulgaria înainte de scrutinul parlamentar de la 2 octombrie pentru a-şi exprima sprijinul pentru formaţiunea membră, GERB.

"Noi, în Parlamentul European, am susţinut mereu acest lucru, am luptat mereu pentru ca Bulgaria să devină membru deplin şi sunt sigur că cu un guvern PPE la Sofia vom recăpăta controlul asupra frontierelor externe, problemelor migratorii, aşa cum era înainte", a spus Weber.

"Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European", a mai transmis preşedintele formaţiunii paneuropene, care conduce şi grupul PPE din PE.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇