Evident, trebuie să ne așteptăm la o escaladare a războiului din Ucraina și chiar la un carnagiu de proporții. Să arunci în luptă o armată de 300.000 de rezerviști și să ameninți cu alții, vreo 25 de milioane, tot rezerviști, asta sună ca un mesaj macabru, ceva în genul: „nu aveți voi atâta carne de tun, câtă avem noi”.
Episodul cu așa zisul referendum, declanșat vineri dimineață în provinciile Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie din estul Ucrainei sugerează că liderii ruși se grăbesc, că nu mai au răbdare să vadă carnagiul declanșat și că, după ce au comparat armamentul lor cu cel al ucrainenilor, au concluzionat că tot pe carnea de tun este armamentul cel mai sigur.
De ce atâta zor? De ce se grăbește domnul Putin să trimtă rezerviștii în focul războiului, chiar dacă, în mod evident mulți, foarte mulți, riscă să ajungă rapid pe lumea cealaltă?
La prima vedere, poate nu se observă de ce s-ar grăbi Kremlinul cu mobilizarea, cu referendumul și cu amenințarea nucleară – ultima carte pregătită, pentru cazul când toate celelalte ar eșua.
Domnul Putin are toate motivele să fie dezamăgit de prestația generalilor săi. Generalul Șoigu, ministrul Apărării, nu se poate lăuda cu nici o inițiaivă majoră cu care să-și fi epatat stăpânul, generalul Kadârov crâcnește nemulțumit la adresa liderului suprem, iar numeroși alți generali cu epoleți grei au fost destituiți cu zecile, ca nepricepuți.
În lipsă de altceva, cred că liderul suprem și-a adus aminte brusc de generalul Iarnă, cel care l-a spulberat pe Napoleon pe drumul de întoarcre de la Moscova și i-a făcut de petrecanie lui Hitler la Stalingrad. Poate oare generalul Iarnă să i se facă prieten și aliat lui Putin, ca să facă pulbere Ucraina invadată?
Firește, nu este decât o ipoteză, o bănuială, o simplă presupunere, dar există și indicii că Moscova ar pune preț pe ajutorul lui moș Gerilă în planurile sale de continuare a războiului. Obervați de pe ce meleaguri a început mobilizarea parțială: exact din Siberia. De acolo unde știm cu toții că se află polul frigului, unde oamenii sunt învățați cu gerul, unde ei știu să se ferească de îngheț, unde au în menu untură de urs și carne de ren, bogate în calorii.
Agențiile de presă din Rusia au difuzat joi dimineață imagini cu bărbați din regiunea siberiană Iacuția cum urcau în autocare, pentru a fi duși la centrele de recrutare. Imaginile îi arată în momentele emoționale, când ei își iau la revedere de la soții și copii, afișând figuri fericite că pleacă la război.
Alte imagini sunt de pe stadionul de fotbal Gorniak, din Neriungri, unul din orașele mari siberiene, unde sute de bărbați urcă în autocare cu destinație centrele de recrutare. În timp ce familiile lăcrimează, bărbații afișează pe față o extraordinară bună dispoziție și chiar voioșie.
Ce mesaj credeți că transmite presa afiliată Kremlinului cu aceste informații și aceste imagini? Aș zice că transmite trei mesaje:
Unu – că patria contează pe rezerviștii din întreaga Rusie, și îi recrutează de peste tot, incusiv – sau poate mai ales – din îndepărtata Siberie.
Doi – că statul le asigură condiții de lux la război – inclusiv transportul – nu cu camioanele, nu cu vagoanele de clasa a doua sau de marfă – ci cu autocarele, ceva ce seamănă mai mult a turism și excursie, decât a război și a moarte.
Trei – că „spețoperația” e o afacere unde merită să te duci voluntar, de vreme ce cei înrolați vor primi o îndemnizație lunară de 205.000 de ruble pe lună (aproximativ 3.400 dolari), așa cum informează insistent, tot joi, presa moscovită.
Și tot presa mai informează că, numai în prima zi de recrutări, circa 10.000 de rezerviști s-au prezentat déjà voluntari la comisariatele din întreaga țară, gata pentru încorporare.
Mi se pare cu ochi și cu sprâncene că Moscova a început vânătoarea cu arcanul, preponderent din Siberia. Se vede de la distanță – începând cu regiunea Iacuția, o zonă cu populație disciplinată și în general supusă ordinelor „de sus”.
La Kremlin se știe că numai siberienii știu exact când să-i dea organismului untură de urs sau de cerb, când să-l dezmorțească, cu ceai, și când să toarne în el numai vodcă Stalinskaia – până îi crește vitejia în oase.
Mi se pare evident că Moscova se pregătește pentru o confruntare dură în războiul de iarnă, ceva ce nu s-a văzut încă în „spețoperația” din Ucraina. Și atunci, îmi pun întrebarea: îi va da NATO domnului Putin prilejul să se folosescă de arma frigului, ca avantaj într-un război unde alte arme nu-i sunt favorabile?
Este o simplă întebare, iar răspunsul depinde în mare măsură și de modul cum va ști Alianța să pună în valoare toată capacitatea luptătorilor ucraineni, asigurându-le logistica necesară într-un război capabil să înfrunte gerurile năpraznice ale Rusiei.
Îmi place să cred că, în războiul secolului al douăzeci și unulea, nu anotimpul ar trebui să fie arma supremă a succesului, nici măcar carnea de tun, ci numai tehnica militară și logistica. Dacă le stăpânești, învingi. Dacă nu, șansele îți scad.
Acest adevăr îl știe foarte bine domnul Putin și nu degeaba a declanșat opțiunea atât de incomodă a mobilizării parțiale acum, în septembrie, ultimul moment când mai are destul răgaz ca să-i pregătească pe rezerviști, să-i instruiască și să-i echipeze așa, încât, prin noiembrie-decembrie, ei să poată înfrunta dușmanul, ajutați, bineînțeles și de generalul Iarnă.
În aceste condiții, mă întorc la cele din titlu și mă întreb iarăși: la ce ne putem aștepta după mobilizarea parțială dispusă de președintele rus? În opinia mea, trebuie să ne așteptăm la înfruntarea dintre generalul Iarnă, ultimul aliat găsit în ceasul al doisprezecelea de domnul Putin, și tehnica de ultima generație cu care se echipează domnul Zelenski în stil alert.
Dacă tehnica va fi susținută și de o logistică pe măsură, capabilă să ajute armata la înfruntarea condițiilor de iarnă, cu ger și crivăț, atunci, oricâtă carne de tun ar aduce neînfricatul Putin de pe stepele Siberiei, sacrificiul s-ar putea dovedi, pe cât de scump, pe atât de inutil.
Dacă însă echipamentele vestului nu vor fi susținute și de o logistică pe măsură și neaparat adaptată la realitățile anotimpului geros, atunci ultimul cuvânt ar putea ajunge să-l aibă numai carnea de tun, pe care domnul Putin o pregătește, plătind-o cu 3.400 dolari pe lună, o sumă fabuloasă pentru buzunarul modestului mujic, care încă mai drămuiește kopeicile.
Ca urmare, în opinia mea, nu atât de arma nucleară a domnului Putin trebuie să se ferească acum Ucraina și întregul Occident, cât de iarnă, aliatul care îi apără pe rezerviștii Siberiei, dar de care Occidentul se poate apăra numai cu logistica – ceva la care rușii s-au arătat deocamdată corijenți, ca să nu spun chiar repetenți.