Programul de casare a autovehiculelor uzate se amână. AFM a anunțat noua dată de lansare

Programul de casare a autovehiculelor uzate se amână. AFM a anunțat noua dată de lansare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Lansarea programului privind casarea autovehiculelor uzate a fost amânată, a anunțat joi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Motivul ar fi „actualizarea anumitor condiții”. Instituția a anunțat și noul termen de când vor putea fi create conturile pentru înscrierea în program.

”În urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program”, a transmis, joi seară, AFM, într-un comunicat de presă. 

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022. 

”Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, anunţă AFM.  

ADVERTISING

Ulterior, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10:00 – 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇