FCSB a decis viitorul lui Nicolae Dică după al șaselea meci la rând fără victorie.
Gigi Becali spune că nu se gândește să-l demită pe Dică, fiind sigur că acesta va redresa echipa.
"Cu Dică ce treabă să am? Nu am treabă cu Dică. Eu am încredere că echipa își va reveni. D-aia sunt așa relaxat. Avem noroc că jucăm cu Petrolul. Dacă vom câștiga patru meciuri și restanțele putem ajunge pe locul 5", a spus Becali la DigiSport.
Amintim că FCSB a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-2, în etapa a 11-a din Superliga. Oltenii au deschis scorul prin Mitrea, din penalti, dar egalarea a venit tot din lovitură de la 11 metri, prin Andrea Compagno. Autogolul lui Oaidă a făcut astfel diferența.
După acest rezultat, Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 17 puncte și un meci mai puțin disputat. FCSB este pe locul 14, cu 8 puncte, și două restanțe cu FC Botoșani și CFR Cluj.
Etapa următoare, FCSB va primi vizita lui FC Argeș, iar Universitatea Craiova pe cea a lui FC Voluntari.