Ianis Hagi a făcut din nou spectacol în Scoția, acolo unde a marcat primul său gol în actuala stagiune, în victoria cu 2-0 din deplasarea de la Hamilton.
Mijlocașul român de națională a revenit pe teren ca titular la Rangers, după ce etapa trecută a bifat doar 5 minute pe final de joc. Iar acum, Ianis nu i-a mai înșelat încrederea lui Gerrard.
Ianis Hagi a marcat pentru Rangers (Video)
După acest meci, evoluția sa foarte bună a fost apreciată și de presa scoțiană de fotbal, care prin cotidianul Glasgow News i-a acordat o notă foarte bună românului, 8: ”A revenit strălucitor în echipa de start a lui Gerrard și a fost cel care a deschis scorul. Și-a demonstrat clasa cât a stat pe teren, iar conexiunea sa cu colegul său din avanposturi Ryan Kent a fost senzațională. Să sperăm că totul va fi din ce în ce mai bine de acum înainte pentru român, care nu a avut totuși un debut de sezon perfect”, punctau britanicii de la glasgowlive.co.uk.
Fanii lui Rangers sunt la picioarele lui Ianis Hagi după un nou gol marcat de român în Scoția
În plus, cei de la SkySports au ținut să amintească o statistică interesantă, și anume că în prima repriză, Ianis Hagi a intrat de 6 ori în careul advers.
Rangers nu a primit nici măcar un gol în primele 6 etape din Scoția, egalând un record vechi de 114 ani stabilit de rivala Celtic.
D.A.
Citește și:
Gică Popescu face o declarație surprinzătoare despre Ianis Hagi