Peste 70.000 de români câştigă mai mult de 2.000 de euro net pe lună, în condiţiile în care salariul mediu net a fost 3.975 de lei (cam 800 de euro) în iulie, în scădere uşoară.
Au câte două vacanţe „mari“ în străinătate şi câte 4-5 city-breakuri pe an, locuiesc în ansambluri rezidenţiale noi, iau brunch-ul în oraş în fiecare weekend, iar când nu au timp să iasă la restaurant sau să îşi gătească folosesc platformele de food delivery.
Sunt angajaţi ca manageri sau specialişti seniori în multinaţionale, folosesc Uber/Bolt pentru transport, cunosc cel puţin o limbă străină şi sunt principalii utilizatori ai serviciilor medicale private, scrie Ziarul Financiar.
Este vorba despre cei peste 70.000 de salariaţi români, manageri sau experţi foarte buni pe un anumit domeniu, care formează „vârful piramidei“ salariaţilor din România şi au venituri lunare de peste 2.000 de euro net.
„Am ajuns la un salariu de aproximativ 2.500 euro net lunar după 13 ani de experienţă. Timp de peste 5 ani, am făcut şi freelancing în paralel pentru a-mi susţine un stil de viaţă confortabil. Între timp, am ajuns să câştig mai bine şi am renunţat la jobul part-time, dar sunt şi mai organizată financiar: am economii, am un buget lunar după care mă ghidez şi mă gândesc serios să investesc la bursă o parte din venituri.
Evident, stilul de viaţă este mai costisitor acum, cele mai mari cheltuieli merg înspre chirie, călătorii, îngrijire personală şi mâncare (comand prin aplicaţii de food delivery şi gătesc în aceeaşi măsură).
Anul acesta am fost doar în Thailanda, Spania şi Italia, dar au fost ani în care reuşeam să am vacanţe şi city-breakuri în 5-6 ţări“, spune Maria, 34 de ani, manager într-o multinaţională din Bucureşti.
Cât mai e salariul mediu
În luna iulie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, cu 8 lei mai mic decât în luna iunie 2022, anunță INS. Câştigul salarial mediu net a fost 3.975 de lei.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 9.549 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante 2.273 de lei.
Pe de altă parte, aproape 930.000 de români câştigă peste 1.000 de euro net. În administraţia publică, salariul mediu e de 5.400 de lei