Bătălia decisivă din Super Rally 2022 se dă sâmbătă la Craiova

Bătălia decisivă din Super Rally 2022 se dă sâmbătă la Craiova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Titlul de campion național absolut la Super Rally se poate decide pentru al doilea an consecutiv în Oltenia dacă Jerome France se va impune sâmbătă pe circuitul stradal amenajat în centrul municipiului Craiova.

France are trei victorii din tot atâtea posibile în actuala stagiune și un succes pe străzile din Bănie i-ar asigura al doilea titlu din carieră. Cu 75 de puncte acumulate, pilotul de la Real Racing are cu 24 mai mult decât Mihai Leu și cu 27 în fața lui Costel Cășuneanu.

În 2021, la Craiova, France l-a învins pe Leu la o diferență de mai puțin de 1,5 secunde. De data aceasta, ambii vor concura la bordul unor modele diferite. Francezul va veni cu un Nova Proto, iar Leu va pilota un prototip Radical SR8. În lupta pentru marele trofeu de la Craiova se alătură și Cășuneanu, absent anul trecut, dar învingător la ediția din 2019.

ADVERTISING

„E o bucurie să revin la Craiova, este orașul unde a început proiectul super rally. Mi-aș dori să obțin o victorie anul acesta, dar la fel ca la edițiile precedente, lupta pentru locul 1 se va da la secunde, iar concurența este din ce în ce mai mare. Jerome e favorit, dar oricine poate câștiga. De fiecare dată, diferența a fost infimă și de aceea e frumos motorsportul”, a declarat Mihai Leu, care are o dublă calitate la Craiova, fiind și promotor al etapei.

Un total de 23 de piloți au fost acceptați pe lista de start la cea de-a patra etapă din Campionatul Național de Super Rally 2022 powered by Superbet. De asemenea, 8 echipe se vor duela pentru prima poziție în clasamentul dedicat și unde, în acest moment, lideri sunt cei de la Real Racing, Jerome France și belgianul Didier Balcaen (Formula Renault).

ADVERTISING

Traseul, amenajat în centrul orașului, va avea o lungime de 1,5 kilometri, iar o tură completă presupune parcurgerea acestuia de trei ori. Publicul prezent va putea admira modele precum Audi R8, Formula Renault, Funyo SP05, Norma M20F, Speed Car GT sau Subaru Impreza STi.

Vineri seară, de la ora 19:30, în fața Prefecturii din Craiova, va avea loc startul festiv, unde piloții își vor prezenta mașinile de concurs, dar vor interacționa și cu fanii, urmând că sâmbătă dimineață, începând cu ora 09:30 să aibă loc primele manșe. Concursul final se va desfășura de la ora 14:00 și va putea fi urmărit în direct pe canalele Prima Sport.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇