Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că instituția pe care o conduce va închiria o parte a unei gări CFR din Motru, pentru a asigura achizițiile de cărbune direct de la producători. Însă primarul din Motru spune că gara din municipiu nu mai este funcțională.
„Închiriem o parte a unei gări CFR din Motru. Asiguram achizițiile de cărbune direct de la producători, și astfel dispar costurile aferente intermediarilor. Știu că e o măsură de pionierat – dar, situația disperată de pe piața de gaz cere măsuri creative.
Una din problemele pe care le-am avut iarna trecută a fost că nu puteam să cumpărăm cărbune direct de la producători pentru că nu aveau unde să încarce. Acum, eliminăm această problemă. Am avut discuții cu SNCFR, le mulțumesc pentru deschiderea avută și am încredere că negocierile se vor încheia repede și cu succes”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Primarul din Motru, Cosmin Morega, a declarat pentru gorjeanu.ro că gara din municipiu nu mai este funcțională de aproximativ un deceniu și că era oricum o gară pentru călători, nu de transport mărfuri și mai ales cărbune.
El a precizat că e posibil ca gara despre care vorbește edilul Timișoarei să fie cea de la Însurăței, localitate aflată în apropiere de Motru, unde există două rampe de încărcare a cărbunelui, dar ambele sunt operate de firme private.
Iar administratorul uneia dintre rampe a declarat că nu știe de nicio astfel de înțelegere care să vizeze Primăria Timișoara.