Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat luni că ”acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte” și acuză Bruxellesul că nu a respectat înţelegerea de a debloca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Poloniei în schimbul desfiinţării camerei disciplinare pentru judecători.
”Cuvântul dat nu contează pentru Comisia Europeană, pentru reprezentanţii ei şi nici pentru unii politicieni din instituţiile europene. Aceasta este, din nefericire, o politică brutală”, a remarcat preşedintele polonez, relatează agenţia EFE.
Andrzej Duda a făcut referire directă şi la un anunţ conform căruia patru asociaţii europene ale judecătorilor au contestat decizia Comisiei Europene de a aproba reforma judiciară prezentată de Polonia în iunie.
”Aceasta ar trebui să facă să sune alarma şi în alte ţări europene. Aşa cum se poate vedea, cercurile judiciare pur şi simplu doresc puterea”, consideră preşedintele Poloniei.
La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat în vizită în Franţa, i-a reproşat preşedintelui francez Emmanuel Macron că Polonia se află sub ”sancţiuni mai dureroase decât cele aplicate Rusiei”, făcând referire la amenzile impuse ţării sale de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în urma disputelor dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema reformelor judiciare.
”Am citit într-un articol că există două ţări lovite de sancţiuni. Polonia a primit milioane de refugiaţi ucraineni şi, cu toate acestea, este lovită de sancţiuni mai dureroase decât cele împotriva Rusiei”, a spus Morawiecki la Paris. El a fost fost totuşi primit călduros de Macron la Elysee, în pofida divergenţelor persistente privind statul de drept.
După îndelungi negocieri cu Comisia Europeană, Guvernul polonez a ajuns la un acord cu aceasta în luna iunie ce prevede desfiinţarea camerei disciplinare pentru judecători create în cadrul reformelor judiciare criticate de executivul comunitar, în schimbul aprobării de către Bruxelles a PNRR-ului polonez.
Dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat ulterior că, în ciuda dizolvării respectivei camere, încă nu există suficiente garanţii care să protejeze judecătorii.
Prin urmare, ea a anunțat că Polonia încă nu poate accesa fonduri prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE, deşi i-a fost aprobat PNRR-ul în urma acelei înţelegeri.