Klaus Iohannis ne-a învățat cu perioadele lungi de absență, mai toate atunci când societatea se simte în derivă și când temele de pe agenda publică nu doar că sunt decuplate de agenda socială reală, dar o compromit pe aceasta din urmă prin mediocritate. Acestea sunt momentele în care liderii politici își dau măsura: au un mandat de reprezentare, adică li se dă puterea reală de a pune în mișcare instituția și de a folosi toate atributele funcției, pentru a răspunde nevoilor/problemelor/incertitudinilor din societate.
Proiectul noii Legi a educației îi îngrijorează deopotrivă pe profesori, părinți și pe cei care lucrează în mod direct cu școala românească. Organizațiile neguvernamentale au avertizat de la început asupra riscului real că, odată implementată, legea cu ambiții de reformă va adânci și mai mult disparitățile: dintre urbanul mare și urbanul mic și mai ales ruralul, dintre copiii ai căror părinți sunt potenți financiar, încât să suporte costuri exorbitante pentru educația gratuită, și copiii din medii socio-economice vulnerabile, care nu au acces la piața meditațiilor, dintre profesorii de la liceele mari, care își cresc exponențial veniturile prin meditații, și cei de la liceele slab cotate, unde meditațiile nu sunt la mare căutare, în principal din cauza a doua, sărăcia educațională la care sunt condamnați copiii vulnerabili.
România e țara în care posibilitatea ca un copil să-și depășească clasa socială este minimă spre imposibilă, a spus de atâtea ori Salvați Copiii România: asta înseamnă că un copil care se naște într-un mediu social precar, din părinți care nu au avut acces la educație de calitate, va repeta aproape în mod obligatoriu statutul social al acestora din urmă.
Ținând cont de fenomenul extins al neparticipării școlare în raport cu populația școlară - 286.150 de copii între 7 și 17 ani erau în afara școlii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aprox. 2.500.000 de copii de vârstă școlară - Salvați Copiii România consideră că, în forma propusă, Legea Educației Naționale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităților sociale și teritoriale și la asigurarea unui climat școlar pozitiv pentru învățare, necesare pentru reușita școlară a tuturor copiilor indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor și comunităților în care aceștia trăiesc.
Salvați Copiii reamintește următoarele repere statistice privind starea actuală a învățământului:
- Fenomen extins al neparticipării școlare în raport cu populația școlară - 286.150 de copii între 7 și 17 ani erau în afara școlii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aprox. 2.500.000 de copii de vârstă școlară;
- Abandonul școlar neschimbat în ultimii 10 ani - 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal, au abandonat școala în 2019/2020;
- 2% dintre elevii din învățământul primar afirmă că sunt bătuți deseori de cadrele didactice și 5% spun că acest lucru se întâmplă câteodată; pentru elevii din gimnaziu, acest tip de abuz apare deseori în cazul a 1% din eșantion și câteodată pentru 5%, iar pentru liceeni – 0,2% deseori și 3% câteodată.
- Inegalitățile dintre copiii din urbanul mare și rural se adâncesc; în ceea ce privește rezultatele la examenele naționale - elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 față de cei de la școlile din urban.
- România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puțin, deși ținta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul anului 2020.
- La proba de citire a testării internaționale PISA, 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, respectiv 46,6% la matematică și 43,9% la cunoștințele generale despre societate, oameni și univers. De asemenea, conform PISA, dintre elevii români dezavantajați social și economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie (2,6% - media europeană, a ajuns la rezultate de top la citire (nivelurile superioare 6 sau 5, nivelul 1 fiind cel mai scăzut și corespunzător analfabetismului funcțional).
- 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, cea mai mare rată din UE, iar 45% dintre fetele sub 15 ani care au devenite mame în statele UE provin din România.
Or, cu o asemenea radiografie în față – confirmată de cercetări interne și internaționale, sunt statistici la două click-uri distanță – președintele Klaus Iohannis a lăsat să plece tocmai dinspre instituția prezidențială un raport al României Educate transpus de ministrul Cîmpeanu în lege, în care soarta acestor copiii vulnerabili este practic scoasă tot mai mult din băncile școlii și cantonată la marginea societății.
A fost dezinformat președintele în asemenea măsură, încât argumentele venite dinspre actorii sociali, specialiști în educație și politici publice, profesori, profesori universitari, părinți să nu fi fost puse în mapa prezidențială?
Sau am avut doar ghinion, atât s-a putut, important e ca în urma celor două mandate prezidențiale, dintre care al doilea asumat doar cât și când e oportun, să poată trece în CV reforma României educate?
Pentru planurile europene și/sau nordatlantice pe care Klaus Iohannis le-ar putea avea, cuvântul reformă poate da greutate, dar e puțin credibil ca liderii europeni să nu aibă în propriile mape situația reală a României pe care o lasă în spate Klaus Iohannis. Iar ei își citesc mapele. Ori de câte ori un intelectual vestic vorbește despre România, ajunge la un moment dat la situația țării: săracă, cu clivaje sociale majore, cu un sistem de educație inegal, cu fenomene sociale dramatice create de sărăcie, cum este acela al copiilor rămași singuri acasă, în urma migrației economice a părinților.
Nimic nu e mai perdant pentru o țară decât simulacrele prin care este condusă, pentru că acestea inevitabil duc la mediocritate, Or, problema școlii românești tocmai asta e: acolo unde există șanse (financiare, sociale), produce performanță; acolo unde șansele sociale lipsesc, produce monstruozități de tipul copiilor lăsați în țară de mame care nu găsesc altă posibilitate de a-i hrăni și ține, atât cât se poate și mai ales cum se poate, în școală.
Rolul sistemului național de educație e să micșoreze distanța dintre cele două, creând un învățământ de masă calitativ pentru medie. Vor exista în continuare performanțe peste medie, dar masa copiilor cu acces inegal la educație calitativă se va micșora. Lăsând colegiile de elită să organizeze examene de admitere separate, efectul obținut e inversat: masa copiilor cu șanse reduse la educație de calitate va crește, la fel și piața meditațiilor, corupția din sistem și mediocritatea mediei.
A curs multă cerneală însă, de când profesorii, părinții, ONG-urile, elevii, intelectualii au adus toate argumentele pentru ca dezbaterea publică să nu rămână un flatus vocis și să fie în beneficiul copiilor. La Cotroceni a fost în tot acest timp tăcere.
Chiar și când 100 de intelectuali de elită, printre care Gabriel Liiceanu, căruia îi datorăm traduceri de filosofie, o piață de carte care a dat generațiilor întregi acces la dezbaterile lumii (știință, literatură, filosofie), Andrei Cornea (cel care se ocupă acum de o nouă traducere colosală a dialogurilor lui Platon, primele două volume sunt deja în librării), Radu Vancu (care e unul dintre scriitorii angajați, adică exact ptofilul intelectualului) au fost taxați de ministrul Sorin Cîmpeanu ca fiind un grup de interese, fără prea mari isprăvi, președintele Klaus Iohannis a rămas retras în suveranitatea funcției.
Unde e președintele?, e o întrebare care poate explica în mare măsură de ce speranța ca Legea Educației să nu tragă de tot în mediocritate școala stă în PSD, de ce acesta din urmă crește în sondaje, în pofida unor miniștri ca Dîncu (care e, să reamintim, ministru al Apărării) și Daea și de ce temele de pe agenda publică sunt de tipul nunții mimetic-legionare a liderului AUR.