De ce a fost asasinată Daria Dughina?

Laurentiu Plesca

EXPERT AFILIAT EUROPULS

Laurențiu Pleșca este cercetător al Centrului Român de Studii Ruse și analist în cadrul German Marshall Fund of the United States. Este Doctorand al Școlii Doctorale de Științe Politice al Universității din București, licențiat în Științe Politice, Universitatea din București, absolvent al unui masterat la aceeași facultate, Programul de Relații Internaționale și Studii Europene, absolvent al unei burse în Franța la universitatea Sciences Po Lille. Vorbește 3 limbi străine: engleză, italiană și rusă. Laurențiu publică analize pe teme precum geopolitica Rusiei în zona Mării Negre, politica internă și externă a statelor ex-sovietice (în special Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia, Belarus, Azerbaijan, Kazahstan). De asemenea, îl preocupă integrarea europeană și analizează politica internă și externă a României, cât și a Republicii Moldova.
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum


Întreaga societate rusă și nu numai este preocupată zilele acestea de moartea Dariei Dughina, fiica pseudo-ideologului Alexandr Gelievich Dughin, confundat de unii ca marele strateg al războiului din Ucraina ori un fel de Rasputin care îl influențează din umbră pe președintele rus, Vladimir Putin. Totuși, societatea rusă încă nu are norocul de un astfel de personaj care să prăbușească dinastia Putin așa cum a reușit Rasputin, cu toate că având un rol minor, să destrame dinastia Romanovilor.

Astăzi se împlinesc 6 luni de când ucrainenii sunt măcelăriți la ei acasă, dar asta nu pare să îi sensibilizeze atât de mult pe cetățenii ruși. Copiii ucrainenilor sunt omorâți în fiecare zi, dar totuși rușii nu se simt atât de mișcați. Nici măcar cei peste 45 de mii de soldati ruși morți nu sunt atât de importanți. Pentru ei asasinarea Dariei Dughina, “copila întregii Rusii”, cea care de mică a rostit primele cuvinte “Rusia, imperiul nostru”, a fost ultima picătură.

ADVERTISING

Moartea Dariei Dughina este catalogată de ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, drept o “crimă barbară”, desigur, dar oare agresiunea Federației Ruse în Ucraina nu este? Acesta ne mai spune că “Rusia nu va avea nici o milă față de cei responsabili de uciderea Dariei Dughina”, dar ne întrebăm cu toții cine sunt acei responsabili?

Dacă pentru asasinarea opozantului rus Boris Nemțov nici măcar 7 ani nu sunt de ajuns pentru ca autoritățile ruse să găsească vinovatul (știm și de ce), atunci misterul crimei Dariei Dughina, unei persoane necunoscute de nimeni până acum, 2 zile au fost suficiente pentru ca FSB să găsească vinovatul. Dacă este să ne luăm după versiunea oficială a FSB, asasinarea a fost pusă la cale de serviciile secrete ucrainene, autoarea atacului fiind cetățeanca ucraineană Natalia Vovk, ba chiar a fost găsit și tatăl acesteia care ar fi afirmat că Natalia ar fi servit în Forțele Armate ale Ucrainei.

Toate bune și frumoase, dar oare cine este soțul acestei presupuse ucigașe? Este chiar Andrei Sergheevici Vovk, unul dintre organizatorii așa-zisului referendum din așa-numita Republică Populară Donețk din 2014, de la Mariupol, adică un pro-rus convins. Asta înseamnă un singur lucru, versiunea FSB este una fabricată și pregătită din timp, dar prost unde avem foarte multe detalii și mai puține dovezi.

Nu este ca și cum Daria Dughina ar fi una dintre cele mai influente persoane din Rusia și nici măcar tatăl ei, Alexandr Dughin, care era mai mult în umbră cu ideile sale fasciste.

Avem de a face cu o piesă de teatru, regizată chiar din turnurile Kremlinului, iar scopul este pentru a justifica crimele care urmează.

Morțile mai multor persoane influente au fost mereu trecute cu vederea, oligarhi ruși, șefi de la Gazprom, consilieri ai lui Putin, dar de data aceasta se încearcă a se portretiza o nouă eroină.

De la începutul agresiunii Federației Ruse, la 24 februarie, lipsa moralului armatei ruse s-a simțit izbitor pe câmpul de luptă, dar observăm că la 6 luni de la izbucnirea războiului, Vladimir Putin încearcă o nouă modalitate pe de o parte să mobilizeze moralul soldaților ruși, iar pe de altă parte să justifice prelungirea războiului, pentru că nu se poate face o pace cu aceste rezultate slabe ale Federației Ruse.

Ce se urmărește de fapt prin mediatizarea amplă a uciderii Dariei Dughina? Pregătirea terenului pentru justificarea intensificării atacurilor Federației Ruse chiar de ziua Independenței Ucrainei. Serviciile de intelligence ale Ucrainei au depistat deja o intensificare masivă a transporturilor de rachete cu rază lungă. Este vorba de 28 de vagoane cu rachete pentru sistemul de apărare aeriană S-300 localizare din Ulan-Ude, Republica Buriatia până la granița cu Ucraina, anume astfel de armament a fost folosit și pentru distrugerea in corpore a orașului ucrainean Mariupol.

Mai mult decât atât, prin martirizarea Dariei Dughina se încearcă și o justificare a unor potențiale noi atrocități pe care le-ar putea săvârși trupele rusești în Ucraina și aici nu trebuie să uităm mai întâi de posibilitatea unor atacuri cu arme chimice și mai sinistru de posibilitatea de atacuri nucleare locale.

Totuși, trebuie să înțelegem că nicio moarte nu este justificată, nici măcar moartea uneia dintre cele mai înverșunate susținătoare a războiului din Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇