În PNL s-a ajuns la concluzia că în noua lege a învăţământului trebuie prevăzută restituirea sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situaţia plagiatului sau la retragerea voluntară a titlului, dar şi plata contravalorii serviciilor de şcolarizare cu doctoratul.
”Am dezbătut la Braşov, împreună cu reprezentaţi ai Partidului Naţional Liberal din toate organizaţiile din ţară, cele două proiecte de legi ale educaţiei care transpun Proiectul „România Educată”.
(...) a fost agreată propunerea Partidului Naţional Liberal cu privire la îmbunătăţirea proiectului Legii învăţământului superior prin reglementarea obligaţiei de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situaţia în care se constată existenţa plagiatului”, scrie pe Facebook Sorin Cîmpeanu.
Cum va funcţiona sistemul?
În termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei prin care se constată existenţa plagiatului unei teze de doctorat, autorul va avea obligaţia să restituie sumele de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare pentru programul de doctorat, în integralitate, pentru perioada finanţată şi în cuantumul finanţat de la bugetul de stat.
La fel se întâmplă şi dacă autorul a renunţat unilateral la titlul de doctor. În acelaşi termen de 30 de zile de la decizia definitivă privind renunţarea.
Concomitent, universitatea, prin comisia de etică, va întocmi un raport de analiză a tezei de doctorat care a făcut obiectul renunţării la titlu.
Restituirea sumelor de bani se va face către instituţia de învăţământ superior cu care autorul tezei de doctorat a semnat, în calitate de student-doctorand, contractul de studii universitare.
Sumele încasate vor constitui venit la bugetul de stat.
Amintim că una dintre legile Educaţiei propuse de Cîmpeanu desfiinţează instituţia care dădea verdicte de plagiat. Din acest motiv, USR a anunțat că sesizează Consiliul Europei. Iar asta se întâmplă în contextul scandalului de plagiat care vizează teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.