Magistrații au trimis o scrisoare dură la Comisia Europeană, în care acuză Guvernul de joc insidios cu Legile Justiţiei

Magistrații au trimis o scrisoare dură la Comisia Europeană, în care acuză Guvernul de joc insidios cu Legile Justiţiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei asociații de magistrați au trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europene în care critică în termeni duri Legile Justiției.

Magistraţii cer CE să sesizeze Curtea de Justiţie a UE şi acuză Guvernul că înşală partenerii europeni, „într-un joc insidios şi fără sfârşit”, propunând un proiect de reformă care nu schimbă nimic esenţial în legile făcute în epoca Dragnea.

”Practic, prin aceste legi, sistemul judiciar cunoaște un regres inacceptabil, independența sa fiind grav periclitată, deși garanțiile de independență privind judecătorii asigurate la momentul aderării la Uniunea Europeană ar fi trebuit să rămână intangibile și după aderare, așa cum a stabilit deja CJUE”, se arată în scrisoarea semnată de Asociația Forumul Judecătorilor, Inițiativa pentru Justiție și Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.

ADVERTISING

Magistrații spun că niciuna dintre recomandările cheie din rapoartele recente ale Comisiei Europene privind legislația în domeniul Justiției nu a fost respectată de România.

”Ne luptăm de aproape patru ani pentru independența Justiției în România, dar fără implicarea Comisiei Europene, care ar fi trebuit să fie prima care să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu distrugerea statului de drept în România și nu a făcut-o până acum, toate eforturile noastre vor deveni inutile, iar toate cele trei hotărâri ale CJUE privind independența Justiției în România vor rămâne fără efect. (…)

ADVERTISING

Mai mult, niciuna dintre recomandările cheie din rapoartele recente ale Comisiei Europene privind legislația în domeniul Justiției nu a fost respectată de România. De asemenea, instanțelor de judecată li s-a interzis să aplice aceste recomandări în litigiile aflate în curs.

Noile proiecte de „legi ale justiției”, publicate la 21 iulie 2022 de către Ministerul Justiției, reprezintă în esență legile în vigoare, cu anumite modificări, fiind complet diferite de versiunile prezentate și asumate în fața Comisiei Europene”, subliniază magistrații.

ADVERTISING

Aceștia mai transmit CE că un climat de teamă în rândul judecătorilor și procurorilor a fost produs de acțiunile disciplinare inițiate de Inspecția Judiciară împotriva judecătorului de la Curtea de Apel Pitești care a îndrăznit să aplice hotărârea CJUE din 18 mai 2021, precum și a judecătorilor care au propus și/sau au sesizat CJUE, inclusiv a reprezentanților celor mai importante asociații profesionale ale judecătorilor și procurorilor din România.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇