O tânără a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru că a încălcat carantina pentru COVID

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie a fost încarcerată pentru 6 luni în Australia, pentru că a încălcat regulile de carantină.

Asher Faye Vander Sander, o tânără de 28 de ani, a fost prinsă de izbucnirea pandemiei de COVID-19 în Victoria, regiunea lovită cel mai puternic de virus din Australia.

I s-a permis după o lună să se întoarcă în Perth, vestul continentului, unde locuia, însă cu condiția să stea 14 zile în carantină într-un hotel, pe cheltuială proprie.

Ea nu a luat însă avionul, ci a călătorit clandestin într-un camion, după care s-a dus acasă la părinți. Poliția a găsit-o și a arestat-o, informează BBC.

ADVERTISING

În vestul Australiei, pedeapsa pentru încălcarea carantinei este de până la 12 luni de închisoare sau o amendă de până la 50.000 de dolari.

Avocatul său le-a spus judecătorilor că femeia se dusese în Victoria pentru a avea grijă de sora ei bolnavă, dar s-a simțit copleșită de situație și s-a întors în Perth. Ea s-ar fi autoizolat în casa părintească și nu ar fi avut contact cu nicio altă persoană.

ADVERTISING

Judecătorul Andrew Matthews a spus însă că fapta este ”extrem de gravă” și ar fi putut pune în pericol întreaga comunitate, așa că a stabilit pedeapsa la 6 luni de închisoare.

Statele australiene au impus reguli foarte stricte de călătorie pentru a opri răspândirea COVID-19. Din aceasta cauză, mii de australieni au rămas sechestrați departe de casă și familii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇