Cum explică Dan Petrescu eșecul lui CFR Cluj din Supercupa României

Cum explică Dan Petrescu eșecul lui CFR Cluj din Supercupa României

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, a vorbit după Supercupa României pierdută sâmbătă la Arad, scor 1-2 cu cei de la Sepsi OSK.

Chiar dacă feroviarii au pierdut trofeul, Petrescu e în mare mulțumit de evoluția jucătorilor sai: „Înainte de meci am zis că finalele nu se joacă, se câștigă. Noi am jucat bine. Trebuia să jucăm mai rău ca să câștigăm. Ne-am bătut singuri. În prima repriză am jucat excelent, trebuia să fie 2 sau 3-0. Am luat gol în minutul 47, după o greșeală colectivă care a afectat jucătorii.

ADVERTISING

Apoi, în partea a doua, meciul se îndrepta spre penaltiuri, dominam, am avut 10 cornere, ei 0. Finalele nu le joci, le câștigi. N-am câștigat, felicitări lui Bergodi, bravo celor de la Sepsi. Le urez baftă în continuare. Am schimbat 8 jucători, cei care au intrat n-au jucat rău. Doar două greșeli au făcut să pierdem. Nu mai luam gol dacă intram cu 1-0 la pauză”, au sunat declarațiile făcute de SuperDan, imediat după meci, pentru televiziunea PrimaSport1.

Întrebat despre meciul de miercuri cu Pyunik Erevan, antrenorul român a mai punctat: „Meciul următor e vital pentru noi din punct de vedere financiar, mai ales că venim după o înfrângere. E presiune mare la CFR. Va fi un meci extraordinar de greu”.

ADVERTISING

Reamintim faptul că în prima manșă, CFR a remizat cu Pyunik în deplasare, scor 0-0 în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Returul va fi miercuri de la 21,30, LIVE pe SpotMedia.ro.

D.A.

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!