Tânărul acuzat că a deschis focul luni asupra mulţimii care asista la defilarea de ziua naţională a SUA la Highland Park, în apropiere de Chicago, voia să comită un al doilea atac la Madison, în statul vecin Wisconsin, a transmis miercuri poliţia.
Robert Crimo, în vârstă de 22 de ani, a recunoscut în faţa anchetatorilor că, după atac, a fugit cu maşina la Madison şi „a luat în mod serios în considerare să folosească arma pe care o avea în maşină pentru a comite un alt atac”, a declarat Christopher Covelli, de la poliţia din Highland Park, potrivit AFP şi EFE.
Acest al doilea atac nu era planificat, spre deosebire de primul, care fusese pregătit de mai multe săptămâni, a subliniat poliţistul.
Tânărul a deschis focul luni asupra mulţimii, de pe acoperişul unui magazin, în momentul în care începea defilarea, omorând şapte persoane şi rănind alte 30.
După arestarea sa, care s-a produs luni seară, el a fost interogat de poliţia din Highland Park şi "le-a furnizat anchetatorilor o declaraţie voluntară prin care şi-a recunoscut actele", a afirmat procurorul adjunct Ben Dillon.
Date fiind acuzaţiile, judecătorul Theodore Potkonjak a refuzat o eliberare sub cauţiune. Într-o conferinţă de presă care a urmat, procurorul Eric Rinehart nu a dorit să speculeze asupra mobilului crimelor.
Robert Crimo este inculpat pentru şapte crime şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată.
El urmează să compară în faţa unui alt judecător de la tribunalul din Waukegan la 28 iulie.