Încă o lovitură pentru Boris Johnson, după un nou eșec în alegeri. Liderul conservatorilor demisionează

Încă o lovitură pentru Boris Johnson, după un nou eșec în alegeri. Liderul conservatorilor demisionează

Partidul Conservator al premierului britanic Boris Johnson a fost înfrânt, vineri, în două alegeri legislative parţiale, în urma cărora preşedintele formațiunii, Oliver Dowden, şi-a dat demisia.

Rezultatul alegerilor reprezintă o nouă lovitură pentru liderul britanic, care probabil va reînnoi speculaţiile cu privire la viitorul său politic.

Înfrângerile sugerează că actuala coaliţie electorală reunită de Johnson la alegerile naţionale din 2019 s-ar putea destrăma după luni de scandal, relatează Reuters.

ADVERTISING

Conservatorii au pierdut o majoritate de peste 24.000 de voturi la Tiverton şi Honiton, într-o zonă tradiţional conservatoare din sud-vestul Marii Britanii, fiind învinşi de liberal-democraţii de centru, care şi-au asigurat o majoritate de peste 6.000 locuri.

Liberal-democraţii au spus că a fost cea mai mare majoritate obţinută vreodată la alegerile parlamentare parţiale britanice, situaţie care denotă că alţi parlamentari conservatori ar putea risca să-şi piardă locurile în fieful sudic al partidului.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

”În această seară, oamenii din Tiverton şi Honiton au vorbit în numele Marii Britanii. Au transmis un mesaj puternic şi clar: este timpul ca Boris Johnson să plece şi să plece acum”, a declarat candidatul câştigător al liberal-democraţilor, Richard Foord.

În fieful nordic Wakefield, laburiştii din opoziţie i-au învins şi pe conservatori.

Cele două alegeri parţiale au constituit prima şansă a alegătorilor de a-şi exprima opinia cu privire la Johnson, de când un raport al Guvernului de luna trecută a dezvăluit organizarea unei serii de petreceri ilegale la Downing Street care au încălcat carantina impusă în pandemie.

ADVERTISING

Alegerile parţiale au fost declanşate de demisiile parlamentarilor conservatori prolifici - unul dintre ei a recunoscut că a vizionat pornografie în Parlament, iar altul a fost găsit vinovat că a agresat sexual un adolescent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇