A trecut jumătate de an de la momentul în care Primăria Sectorului 1 a anunțat lansarea programului „Termoficare de la soare”.
Prin intermediul acestuia, instituția condusă de Clotilde Armand vrea să susțină instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice și pompe de căldură, care să ajute la încălzirea și alimentarea cu apă caldă a blocurilor din Sectorul 1 pe care rețeaua centralizată de termoficare nu le mai deservește așa cum ar trebui.
Deocamdată nu s-a montat niciun panou și nicio pompă. Cu toate astea, Primăria Sectorului 1 a anuțat că extinde programul și că cere pentru el bani din PNRR.
Iată în ce stadiu a ajuns programul „Termoficare de la soare” și ce urmează.
Primăria Sectorului 1 a transmis prima oară, pe 9 decembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, că lansează un proiect pilot numit „Termoficare de la soare”.
Totul urma să înceapă cu un proiect pilot.
„Locatarii din 10 blocuri din Cartierul Aviației vor beneficia de o modalitate mai eficientă și mai prietenoasă cu mediul de încălzire a imobilului, bazată pe tehnologii de ultimă generație”, a transmis la ael moment, primăria condusă de Clotilde Armand.
Aceste tehnologii de ultimă generație sunt, de fapt, panouri fotovoltaice, al căror rol este să producă energie electrică. Iar această energie ar urma să alimenteze pompe de căldură, care să le asigure cetățenilor confotul termic, în apartamente.
La acel moment, primăria condusă de Clotilde Armand susținea că va achita 90% din costurile noilor sisteme și anunța că asociațiile de proprietari se pot înscrie în program, în următoarele 30 de zile, pentru a deveni primele care beneficiază de aceste tehnologii.
Pe 25 ianuarie, spotmedia.ro a întrebat la Primăria Sectorului 1 în ce stadiu se află proiectul. Am aflat atunci că se înscriseseră zeci de asociații de proprietari, din care primăria urma să le selecteze pe primele care să beneficieze de panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
La solicitarea spotmedia.ro, Primăria Sectorului 1 a transmis că selecția asociațiilor care să beneficieze de tehnolgiile plătite în proporție de 90% nu s-a finalizat. De fapt, metodologia de selecție abia a fost lansată în dezbatere publică pe data de 29 aprilie și este încă în dezbatere publică, pe site-ul primăriei de sector (proiectul 8 din acest link, cu indicativul K2-091/29.04.2022)
Pe scurt, Primăria Sectorului 1 propune să se țină cont, la selecția beneficiarilor, de numărul de locatari, de numărul de copii din familiile care locuiesc în imobil și de numărul de apartamente debranșate de la rețeaua Termoenergetica SA.
N-am găsit, în documentul postat, o descriere amănunțită a modului în care va funcționa mecanismul de selecție.
Cine și ce a făcut, concret pentru a obține „termoficare de la soare”?
Pe lângă punerea în dezbatare publică a metodologiei de selecție a primilor beneficiari, Primăria Sectorului 1 a lansat și o licitație pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate, din care să reiasă cum trebuie realizate instalațiile cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Potrivit Sicap, Primăria Sectorului 1 a încredințat direct, pe data de 26 aprilie 2022, un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate către societatea Install Data Protect SRL din Cluj. Valoarea acestui contract pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 110.500 lei (adică 22.349 euro, la momentul achiziției - n.red.).
La solicitarea spotmedia.ro, Primăria Sectorului 1 a transmis că societatea trebuie să finalizeze studiul de fezabilitate până la data de 1 iulie. Cu alte cuvinte, primăria ar trebui să primească studiul în circa 3 săptămâni.
Când încep lucrările și care vor fi costurile
După jumătate de an de când a anunțat lansarea „Termoficare de la soare”, în mod normal, Primăria Sectorului 1 ar trebui să aibă un calendar de implementare a proiectului.
spotmedia.ro a întrebat la Primăria Sectorului 1:
- care este perioada de desfășurare a programului pilot, pentru primele 10 scări de bloc
- cine și ce avize trebuie să emită pentru realizarea și montarea instalațiilor
- când se vor monta primele instalații
- cum a estimat instituția costurile avansate pe 9 decembrie 2021, adică 600.000 de lei pentru o scară cu 10 etaje (din care primăria se angaja să achite 90%).
Primăria condusă de Clotilde Armand ne-a comunicat că studiul de fezabilitate va oferi răspunsuri la toate aceste întrebări.
De asemenea, am întrebat când se vor monta primele echipamente și cu ce costuri. Instituția susține, însă, că e prematur să ne gândim la aceste lucruri acum.
„Este prematur de estimat în momentul de față având în vedere că sunt mai mulți pași de urmat până la montarea echipamentelor.
Contractul de achiziție publică pentru furnizarea și montarea echipamentelor urmează să fie atribuit prin procedura de licitație publică, cu respectarea prevederilor legale.
Prețul estimativ a fost stabilit prin solicitarea de oferte. Costul estimat al investiției va rezulta în urma Studiului de fezabilitate și va include toate costurile cu furnizarea, montarea echipamentelor”, a transmis Primăria Sectorului 1, la solicitarea spotmedia.ro.
Clotilde Armand a extins proiectul înainte să înceapă etapa pilot
Pe 6 aprilie 2022 - deci cu aproape 3 săptămâni înainte să se lanseze studiul de fezabilitate pentru etapa pilot a programului - Primăria Sectorului 1 a anunțat că extinde programul „Termoficare de la soare” . pentru încă 2000 de apartamente.
„Ceea ce înseamnă un total de 2.400 de apartamente din tot Sectorul 1 care vor fi încălzite cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură până la sfârșitul acestui an”, a anunțat pe 6 aprilie Primăria Sectorului 1.
Ba mai mult, instituția estima, potrivit comunicatului de presă „că în anul 2023 alte 8.000 de apartamente din Sectorul 1 vor beneficia de acest sistem ultramodern de încălzire a locuinței, iar în anul 2024 încă 10.000 de apartamente”.
Cum a estimat primăria de sector toate acestea, în condițiile în care, de fapt, nu cunoaște nici costurile lucrărilor și nici perioadele pe care se vor întinde licitații, n-am reușit să înțelegem.
Pe 6 mai, Clotilde Armand a anunțat că primăria pe care o conduce va solicita 72 de milioane de lei din PNRR pentru proiectul „Termoficare de la soare”.
Am întrebat Primăria Sectorului 1 de ce a ales să extindă proiectul „Termoficare de la soare” înainte ca etapa pilot să fie gata. Nu e rostul etapei pilot să demonstreze dacă și cum funcționează sistemele, astfel încât să se poată stabili dacă programul poate fi extins?
„La nivelul UE sunt instalate peste 10 milioane de pompe de căldură și funcționează cu succes în orice condiții climatice. Nu este necesară o demonstrare a tehnologiei.
Extinderea proiectului pilot de 10 blocuri la încă 50 de blocuri a venit în urma cererii foarte mari din partea cetățenilor precum și din oportunitatea de finanțare prin PNRR”, ne-a transmis Primăria Sectorului 1.
La cine ar ajunge panourile fotovoltaice și pompele de căldură prima oară
Chiar dacă pentru etapa pilot, pentru cele 10 blocuri din Cartierul Aviației, primăria încă n-a selectat beneficiarii, a ales alte 18 asociații de proprietari care să se bucure de instalarea sistemelor cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură din bani europeni.
„Pentru accesarea fondurilor nerambursabile aferente PNRR au fost selectate asociațiile de proprietari în ordinea depunerii cererilor de înscriere în programul «Termoficarea de la soare» și în limita documentației existente conform ghidului din cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.
Pentru investiția din fonduri locale, urmează să fie elaborată metoda de selecție, propunerile în acest sens fiind în dezbatere publică din data de 29.04.2022, pe site-ul Sectorului 1 al Municipiului București”, transmis Primăria Sectorului 1, la solicitarea spotmedia.ro.
Câteva răspunsuri concrete despre sistemul „Termoficare de la soare” propus de Clotilde Armand
Am cerut Primăriei Sectorului 1 mai multe detalii despre despre sistem. Iată, pe scurt, câteva detalii.
- Aparatamentele pentru care se vor monta panouri solare și pompe de căldură vor fi deconectate de la rețeaua de conducte a Termoenergetica?
„Imobilele alimentate cu sisteme de energie cu panouri și pompe de căldură nu vor fi debranșate de la sistemul centralizat de termoficare. Cele două sisteme pot funcționa atât în paralel cât și alternativ”, a transmis Primăria Sectorului 1.
2. Cine va deține, în proprietate, panourile solare și pompele de căldură? Și cine va achita mentenanța lor?
„Asociația de proprietari va deține în proprietate pompele de căldură și panourile solare. Mentenanța este suportată de asociația de proprietari”, potrivit Primăriei Sectorului 1.
3. La ce intemperii rezistă panourile solare? Cine va achita înlocuirea lor, în caz de avarii cauzare de condiții meteo nefavorabile sau alte distrugeri neimputabile locatarilor?
„Cu privire la rezistența panourilor solare la intemperii, menționăm că producători au diverse valori minime pe care le garantează. Nu putem să anticipam ce echipamente va folosi câștigătorul licitației. Toate panourile eligibile au caracteristici minime care sunt cerute prin standardele acceptate la nivelul UE. Referitor la persoanele care vor achita înlocuirea panourilor solare, în caz de avarii cauzate de condiții meteo nefavorabile sau alte distrugeri neimputabile locatarilor menționăm că este responsabilitatea asociației de proprietari să asigure echipamentele daca dorește acest lucru, sau să înlocuiască panourile dacă este nevoie”, susține primăria condusă de Clotilde Armand.
4. Va fi accesibilă tehnologia și proprietarilor din blocurile cu 4 etaje din Sectorul 1 sau doar celor din blocurile cu 10 etaje?
Tehnologia este disponibilă tuturor blocurilor indiferent de numărul de etaje. Există restricții de eligibilitate care apar doar prin prevederile legislative (legate în general de încadrarea imobilului în categoria de risc seismic).
5. Pompele de căldură folosesc tehnologii care transferă căldură dintr-un mediu în altul. Există mai multe tipuri de pompe de căldură. Aer-apă (care folosesc căldura din aer pentru a încălzi apă - n.red.), sol-aer, apă-apă etc. Ce tip de pompe de căldură se vor folosi în cadrul proiectului „Termoficare de la soare”?
Tema de proiectare urmărește pompe de căldură de tip aer-apă.
spotmedia.ro a solicitat Primăriei Sectorului 1 întreaga documentație tehnică a proiectului, pentru a înțelege mai bine cum ar funcționa sistemul.
Instituția ne-a transmis că nu ne poate pune la dispoziție documentele până la finalizarea studiului de fezabilitate. Dar cum studiul ar trebui să fie gata peste numai 3 săptămâni, mai avem puțin de așteptat până când vom afla mai multe despre ”Termoficare de la soare”.
spotmedia.ro va continua să solicite informații cu privire la proiect. Și vom reveni cu detalii imediat ce vom avea noutăți.