Marea Britanie sărbătorește jubileul de platină al reginei Elisabeta a II-a, care a împlinit 70 de ani de domnie, cea mai lungă din istoria Regatului Unit.
Startul celebrărilor a fost dat astăzi prin tradiţionala paradă militară anuală „Trooping the Colour”. Cea mai mare onoare la acest eveniment este atunci când un regiment defilează cu propriul steag, iar anul acesta a fost rândul Gărzilor Irlandeze.
Regina Marii Britanii a privit defilarea de la balconul Palatului Buckingham. În momentul în care suverana a apărut la balcon, mulțimea a aplaudat-o cu bucurie și emoție.
Camilla, ducesa de Cornwall, a mers în caleașcă alături de Kate, ducesa de Cambridge, și cei trei copii ai săi, George, Charlotte și Louis.
Prințul Charles a participat călare la tradiţionala paradă militară, inspectând, astfel, trupele britanice care defilează. În trecut acest lucru îl făcea regina, însă suverana i-a delegat lui și această atribuție. Alături de Charles, tot călare participă prințul William și prințesa Anne.
Prințul Harry și Meghan Markle sunt și ei la Londra și participă la festivități, însă nu alături de ceilalți membri ai familiei regale. Potrivit surselor BBC, cei doi privesc festivitățile de la fereastra unei clădiri din zonă.
Cei doi ar vrea astfel să păstreze discreția și să nu fure lumina reflectoarelor într-o zi atât de importantă. Nici prințul Andrew nu va fi prezent public, după ce a plătit milioane de dolari pentru a scăpa de acuzațiile de agresiune sexuală.
Premierul Boris Johnson și soția sa, Carrie, au asistat la defilare din primele rânduri, de pe margine.
După acest moment membrii activi ai Casei Regale s-au alăturat reginei la balcon și au privit împreună defilarea Forțelor Aeriene. Mulțimea i-a ovaționat și aplaudat îndelung.
Avioanele au scris pe cer cifra 70, numărul record al anilor de domnie, sărbătoriți astăzi.
Oameni de pretutindeni au venit la Londra pentru aceste festivități, considerând că ar putea fi ultima ocazie să o vadă pe regina Elisabeta în public. Oamenii spun că vor să-și arate, prin prezența lor, iubirea și susținerea față de suverana de 96 de ani.
Înainte de începerea festivităților, poliția londoneză a arestat mai multe persoane care încercau să treacă de filtrele de securitate pentru a pătrunde pe The Mall, artera care leagă Buckingham Palace de Trafalgar Square.
Ce urmează
După parada militară de joi de la ora prânzului, regina va participa în timpul serii la o ceremonie de aprindere a unor faruri şi torţe la Castelul Windsor, situat la periferia Londrei, unde locuieşte de la începutul pandemiei de coronavirus.
Vineri, o slujbă religioasă va avea loc la Catedrala St. Paul din Londra, în prezenţa unor membri ai familiei regale. Sâmbătă, suverana va lipsi de la prestigiosul Epsom Derby, potrivit presei britanice, în pofida pasiunii sale pentru cursele hipice.
Un amplu concert - pe care regina ar urma să îl privească la televizor - va avea loc la Buckingham Palace sâmbătă seară, în prezenţa a 22.000 de spectatori şi având drept capete de afiş nume sonore din industria muzicală, precum Diana Ross, Alica Keys, Queen + Adam Lambert.
Duminică, 10.000 de persoane vor participa la o paradă în centrul Londrei. De asemenea, milioane de britanici vor participa la mii de prânzuri festive şi petreceri stradale, considerate unele dintre puţinele momente de unitate în rândul populaţiei acestei ţări, organizate pentru a omagia o regină care a traversat, imperturbabilă, epocile şi perioadele de criză.
Emilian Isailă este corespondentul SpotMedia.ro în capitala Marii Britanii pentru acest eveniment istoric. Iată cum arată Londra în zilele de jubileu.