Din anul școlar următor, vor avea loc schimbări majore în învăţământ. Pe lângă modificarea structurii anului școlar, vor dispărea mediile pe semestru şi tezele nu vor mai fi obligatorii.
Elevilor le va fi încheiată o singură medie pe tot parcursul anului școlar.
Tezele nu vor mai fi obligatorii, urmând să rămână la latitudinea fiecărui profesor cum și câte evaluări va face.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunţat schimbările luni dimineaţă.
„Structura anului școlar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial, iar modificarea esențială, care a fost deja agreată, este aceea că se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea o mult mai mare autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul anului şcolar”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
"Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N+3, unde N este numărul de ore alocate săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, într-un întreg an şcolar vor fi necesare cel puţin 5 note", a explicat oficialul.
Ministrul Educației a anunțat că membrii Comisiei de dialog social, întruniți luni dimineața, lucrează la definitivarea regulamentului de funcționare a învățământului preuniversitar.
Acesta ar urma ca marți să fie aprobat printr-un ordin al ministrului.
Când va avea loc vacanţa din februarie
S-a decis şi care va fi săptămâna de vacanţă din luna februarie 2023.
"A fost stabilită poziţionarea vacanţei mobile din luna februarie în întreg sistemul naţional de învăţământ. Sunt 30 de judeţe care au decis ca vacanţa din luna februarie să fie în ultima săptămână, sunt zece judeţe care au decis ca vacanţa să fie în cea de-a doua săptămână a lunii februarie. Este vorba de judeţele Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Teleorman şi Prahova. Bucureşti şi Suceava au decis ca săptămâna de vacanţă din februarie să fie în cea de-a doua săptămână", a anunţat Cîmpeanu.
A început evaluarea standardizată
Pe de altă parte, azi a început evaluarea standardizată la matematică, fiind deja distribuite teste elevilor de clasa a III-a, a V-a şi a VI-a.
”Au fost completate de către copii 10.000 de chestionare de satisfacţie, trei sferturi din primii elevi care au răspuns au apreciat pozitiv administrarea acestor teste”, susţine Cîmpeanu.
Ministrul a precizat că această evaluare standardizată nu şi-a propus să înlocuiască notele sau tezele.
“Evaluarea standardizată nu şi-a propus să înlocuiască nici tezele, nici notele. Se finalizează cu rapoarte care nu înlocuiesc notele, nu ierarhizează, nici elevii, nici şcolile, nici profesorii”, a explicat ministrul.
În 2024, Ministerul Educaţiei va avea propria platformă de evaluare standardizată, iar de atunci aceste evaluări vor putea fi generalizate, cel mai probabil până în 2027.
Deocamdată sunt 7 şcoli din fiecare judeţ incluse în evaluarea standardizată, elevii având asigurate dispozitive electronice, însă mai ales copiii mici au fost încurajaţi să-şi folosească propriile dispozitive pe care le cunosc, astfel încât să nu aibă un stres suplimentar.