Lavrov le răspunde celor care spun că Putin are cancer sau Parkinson

Lavrov le răspunde celor care spun că Putin are cancer sau Parkinson
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dezminţit duminică seară că preşedintele Vladimir Putin este bolnav, dând asigurări că nu a prezentat niciun semn în acest sens.

Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată discutate în public. Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat într-un comunicat: „Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni”, transmite AFP.

ADVERTISING

Şeful diplomaţiei de la Moscova a subliniat că Vladimir Putin, care împlineşte 70 de ani în octombrie, apare în public „zilnic".

„Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui", a adăugat el. „Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt", a mai spus Serghei Lavrov.

Vladimir Putin, la putere de peste două decenii, a declanşat la 24 februarie o ofensivă în Ucraina, care a ucis mii de persoane, a provocat cea mai gravă criză a refugiaţilor din Europa de la Al Doilea Război Mondial şi a antrenat sancţiuni occidentale fără precedent împotriva Rusiei.

ADVERTISING

Mai multe surse au avansat în ultima perioadă, în presa externă, că Putin ar suferi de diverse boli grave, de la leucemie și cancer, la Parkinson.

Ziua 96 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇