Litigii la CNAIR: Firmele cer daune de aproape un miliard de euro pentru clauze nerespectate

Litigii la CNAIR: Firmele cer daune de aproape un miliard de euro pentru clauze nerespectate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În prezent există litigii în care diverse firme cer CNAIR aproape un miliard de euro pentru nerespectarea unor clauze din contracte, a spus sâmbătă, într-o emisiune tv, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„În acest moment, ştiţi care sunt claim-urile pe care le-am găsit, dar care au rămas în acelaşi cuantum de când am venit ministru, la CNAIR? Valoarea. Aproape un miliard de euro, astăzi, când vorbim, şi acum şase luni tot pe acolo”, a spus Grindeanu.

În contrapartidă, în urma unei modificări legislative, firmele cu care lucrează CNAIR vor primi „certificate de bună purtare” acordate în funcţie de modul în care antreprenorii respectă prevederile contractuale.

ADVERTISING

„În acest moment faţă de trecut, CNAIR (...) trebuie să emită din trei în trei luni certificate de bună purtare, adică dacă şi-au făcut sau nu treaba, în cele trei luni, cum s-au angajat pe contract”, a spus Grindeanu. 

Conform ministrului, în iunie se vor acorda primele certificate.

„Pot să vă spun că am făcut prima reziliere, pe tronsonul autostrăzii Transilvania de la Chiribiş la Biharia. Semnat contractul undeva în 2020 într-un context electoral, s-a semnat acel contract şi din 2020 până acum două săptămâni, când au hotărât cei de la CNAIR rezilierea, nu s-a întâmplat absolut nimic.

ADVERTISING

Odată cu rezilierea, să ştiţi că are certificat negativ şi nu va mai putea participa la nicio licitaţie la Ministerul Transporturilor, pe următorii trei ani”, a conchis Grindeanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇