2 aspecte de care să ții cont pentru o viață sănătoasă la premenopauză

2 aspecte de care să ții cont pentru o viață sănătoasă la premenopauză

Premenopauza, un fenomen normal în viața unei femei, este o perioadă care poate fi dificilă. Transpirații nocturne, schimbări de dispoziție, insomnie, dureri musculare, creștere în greutate, migrene, anxietate, dar și uscăciunea pielii și a părului sunt doar câteva dintre simptomele neplăcute ale premenopauzei, cauzate, în general, de modificările hormonale. Vestea bună este că, dacă te pregătești din timp pentru această perioadă, făcând câteva modificări în stilul de viață, vei putea să treci mai ușor peste ea. Iată mai jos două sfaturi importante de care să ții cont.

Adoptă alimentația potrivită, pentru un bun echilibru hormonal

Creșterea în greutate este un simptom frecvent în această perioadă, care poate fi combătut sau limitat cu ajutorul unei alimentații potrivite, dar și al unor gesturi corecte în ceea ce privește stilul de viață. Astfel, este recomandat:

ADVERTISING
  • Să nu sari peste mese, dar să eviți “ronțăielile”
  • Să elimini alimentele procesate, precum chipsurile, prăjelile, produsele bogate în sare, zahăr și grăsimi
  • Să limitezi cantitatea de carbohidrați, precum paste, orez și cartofi 
  • Să ai un aport regulat de calciu, pentru a preveni osteoporoza. Acest mineral se găsește în produse lactate, dar și în legume cu frunze verzi, ca broccoli, fulgi de ovăz, lapte de soia, sardine (consumate cu oase) 
  • Să îți asiguri un nivel adecvat de vitamina D, necesară pentru fixarea calciului în oase. Stai la soare dimineața, folosind și produse de protecție solară, dar folosește și suplimente alimentare cu vitamina D. 
ADVERTISING

Premenopauza este caracterizată de dezechilibre hormonale. Unele plante conțin substanțe cu o compoziție similară hormonilor feminini, fitohormoni, care pot fi utili pentru reglarea acestor tulburări. Astfel, numeroase studii științifice au arătat că izoflavonele din soia pot ajuta la restabilirea acestui echilibru hormonal. De asemenea, inul și trifoiul roșu sunt plante bogate în fitohormoni și le găsești sub formă de suplimente alimentare. 

Ia măsuri pentru menținerea sănătății părului, pielii și unghiilor

Modificările hormonale pot afecta și starea pielii, părului și a unghiilor. Părul devine mai uscat și mai tern, unghiile pot fi casante, iar pielea se ridează mai ușor, din cauza deshidratării și pierderii elasticității. Suplimentele alimentare cu colagen natural și vitamina B complex pot fi foarte utile pentru menținerea sănătății părului, pielii și unghiilor.

ADVERTISING

Pentru a-ți întări părul și a-l face mai suplu și mai strălucitor, prima măsură este să îndepărtezi factorii agravanți, precum uscătorul de păr, placa de îndreptat, ondulatorul, vopseaua și produsele de decolorare. Masajul ajută la îmbunătățirea circulației în zona scalpului. Folosește șamponul potrivit, cu pH neutru, pentru a nu agresa pielea capului, și măști hrănitoare. Totuși, dacă te confrunți cu o cădere exagerată a părului, nu ezita să consulți un specialist, pentru un tratament adecvat. 

Scăderea nivelului de estrogen poate face ca unghiile să devină casante. Și în acest caz, există unele gesturi la care poți apela pentru a preveni acest fenomen. Astfel, poți purta mănuși de protecție atunci când faci menajul sau speli vasele. De asemenea, este recomandat:

  • Să bei suficientă apă zilnic, pentru o bună hidratare
  • Să consumi regulat alimente care conțin acizi grași esențiali Omega-3, de exemplu, pește gras, avocado și semințe oleaginoase
  • Să-ți masezi unghiile cu uleiuri hrănitoare, precum cel de migdale dulci
  • Să consumi suficient calciu, dar și magneziu, pe care îl găsești în alimente ca cerealele integrale, ciocolata, germenii de grâu. 

Nivelul de colagen din organism scade în timp, iar premenopauza este un factor agravant. Colagenul are rolul de a ajuta pielea să stocheze apa, menținând elasticitatea acestea. Lipsa de elasticitate și deshidratarea duce la apariția unor riduri mai profunde. Pe lângă o bună hidratare din interior, pielea trebuie să fie îngrijită din exterior, cu creme adecvate tipului tău. Mizează, de asemenea, pe măști nutritive și hidratante, de exemplu, cu ulei de argan, pe seruri cu acid hialuronic și argirelină, dar nu uita nici de masajul facial, care îmbunătățește circulația și ajută la menținerea elasticității pielii. 

Anumite schimbări în obiceiurile cotidiene te pot ajuta să limitezi considerabil efectele neplăcute ale premenopauzei. O dietă sănătoasă, o îngrijire adecvată a corpului, pielii și părului, dar și a sănătății mintale te pot ajuta să treci peste această perioadă cu mai multă ușurință și calm.