Prezentatoarele principalelor canale de televiziune afgane au apărut în cele din urmă pe post cu chipul acoperit duminică, la o zi după ce au sfidat ordinul talibanilor în acest sens.
După revenirea lor la putere anul trecut, talibanii au impus o serie de restricţii dure societăţii civile, dintre care o mare parte vizează limitarea drepturilor femeilor, relatează AFP.
La începutul lunii, liderul suprem al talibanilor a emis un ordin potrivit căruia femeile trebuie să se acopere cu totul în public, inclusiv chipul, ideal cu burqa tradiţională.
Anterior, era suficient un văl care să acopere părul.
Temutul Minister afgan al Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului le-a ordonat prezentatoarelor de televiziune să se conformeze până sâmbătă.
Dar jurnalistele au ales să nu respecte acest ordin sâmbătă, intrând în direct fără a-şi acoperi chipul.
Duminică însă ele s-au supus ordinului, acoperindu-şi chipul cu burqa tradiţională care lăsa să li se vadă doar ochii pe canalele TOLOnews, Ariana Television, Shamshad TV şi 1TV.
„Noi am rezistat şi eram împotriva portului” vălului integral, a declarat pentru AFP Sonia Niazi, o prezentatoare a TOLOnews.
„Dar TOLOnews a suferit presiuni, talibanii au spus că oricărei prezentatoare care apare pe ecran fără a-şi acoperi chipul trebuie să i se încredinţeze un alt post”, a relatat ea.
Mohammad Sadeq Akif Mohajir, purtător de cuvânt al ministerului promovării virtuţii, a declarat că autorităţile nu aveau intenţia de a le forţa pe prezentatoare să renunţe la posturile lor.
„Suntem fericiţi că posturile şi-au exercitat corect responsabilitatea”, a comentat el pentru AFP.
Mohammad Sadeq Akif Mohajir, purtătorul de cuvânt al Ministerului Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului, a avertizat că femeile încalcă directiva talibană. "Dacă nu se conformează, vom vorbi cu oficialii (...) "Oricine trăieşte sub un anumit sistem şi guvern trebuie să respecte legile şi ordinele acelui sistem, aşa că trebuie să aplice ordinul”.
Talibanii au ordonat ca femeile care lucrează în Guvern să fie concediate dacă nu respectă noul cod vestimentar. De asemenea, şi bărbaţii riscă să fie suspendaţi, dacă soţiile sau fiicele lor nu se conformează.