Cum sunt obligaţi copiii să cerşească în intersecţii sau să vândă flori, 12 ore pe zi. O rețea din București a fost destructurată de DIICOT

Cum sunt obligaţi copiii să cerşească în intersecţii sau să vândă flori, 12 ore pe zi. O rețea din București a fost destructurată de DIICOT

O reţea care obliga copii să cerşească, să vândă flori şoferilor la semafor în Bucureşti şi Ilfov sau să spele parbrize a fost destructurată de poliţişti, joi, după mai multe percheziţii făcute.

Grupul infracțional organizat a acționat între 2021 și mai 2022, informează DIICOT.

Minorii erau transportați zilnic din comuna Jilava, judeţul Ilfov, în diferite zone din municipiul Bucureşti (Timpuri Noi, Splaiul Unirii, Nerva Traian, Baba Novac, Mihai Bravu, Dristor şi Eroilor), unde timp de 10-12 ore pe zi, indiferent de condițiile meteo, erau obligați să vândă buchete de flori şoferilor staţionaţi la semafoare sau să ofere contra unei sume modice de bani servicii de curăţare a parbrizului.  

ADVERTISING

De asemenea, copiii erau obligaţi să apeleze la mila şoferilor aflaţi în trafic, cărora le-ar fi solicitat sume de bani, folosind în acest scop cartoane cu mesaje menite să emoţioneze şi păpuşi care imitau prezenţa unui nou-născut.  Copiii erau obligați să cerșească fiind amenințați și agresați fizic, iar banii astfel obșinuți ajungeau la membrii grupului infracțional organizat.

De asemenea, procurorii spun că gruparea forța fete între 11 și 13 ani să întrețină relații sexuale pe bani.

Poliţia a făcut joi 5 percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi viol.

ADVERTISING

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperiţi şi ridicaţi, în vederea indisponibilizării, 63.000 de lei. 

La sediul DIICOT au fost duse 10 persoane, despre care există suspiciunea că ar fi implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇