Cod galben de ploi, vânt puternic și grindină. Vremea se răcește accentuat

Cod galben de ploi, vânt puternic și grindină. Vremea se răcește accentuat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ploile revin în aproape toată țara, timp de două zile, și vor fi însoțile și de vânt puternic, descărcări electrice și grindină. Mai mult, vremea se răcește accentuat.

Meteorologii au emis și două atenționări cod galben. Prima intră în vigoare azi la ora 14.00 și este valabilă până mâine la ora 06.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

A doua avertizare cod galben este valabilă miercuri, între orele 06:00 și 21:00.

ADVERTISING

Vântul va avea intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat și Crișana, cu viteze de 55…70 km/h. Local în Carpații Meridionali și Orientali rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar în zona înaltă 90…100 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului în general cu viteze de 45…55 km/h. Vremea se va răci accentuat, astfel că miercuri maximele nu mai trec de 21 de grade.

Totodată, în noaptea de miercuri spre joi în depresiuni temperaturile minime vor fi negative și se va produce brumă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇