Becali recunoaște că FCSB a pierdut intenționat cu Viitorul: "Cum să nu-l ajut pe nașul Hagi? Reghe făcea figuri, i-am zis să-și dea demisia"

Becali recunoaște că FCSB a pierdut intenționat cu Viitorul: "Cum să nu-l ajut pe nașul Hagi? Reghe făcea figuri, i-am zis să-și dea demisia"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gigi Becali a recunoscut că FCSB a pierdut intenționat meciul cu Viitorul Constanța din 2013, în urma căruia echipa lui Gică Hagi s-a salvat de la retrogradare.

La acel moment, FCSB era deja campioană și a băgat rezervele pentru a o ajuta pe Viitorul să se salveze de la retrogradare. Astfel, formația lui Hagi a câștigat cu 5-2.

"Dacă îl iubești pe unul, când a fost cu Gică în 2012 de retrograda Farul (n.r. Viitorul), Reghe făcea pe nebunul: 'Bă, că nu știu ce'…ce, mă? Du-te, mă, de aici, asta e echipa! 'Stai, domnule, că o fi, că pățim, eu îmi dau demisia…' Dă-ți, mă, demisia de acum! Păi, cum adică? Dacă eu am posibilitatea să îl ajut pe nașul meu, când nu am niciun interes? Băi, mă las și de fotbal! Cum să nu ajut pe nașul meu? Și Reghe făcea figuri. Am pus doar copiii, a bătut nașul cu 5-1, că avea nevoie. Păi, ce, a trebuit să îmi spună mie nașul, să îmi spună Hagi ceva? Păi, eu îl ajut pe nașul meu, mă! Poți să te dai peste cap tu, eu am posibilitatea să îl ajut pe nașul meu, îl ajut și l-am ajutat, țineți minte.

ADVERTISING

Păi, Reghe că el nu face așa ceva. Ce vorbești, mă? I-am spus lui MM, mi se pare că el era atunci, i-am spus: 'bă, tu te duci cu pancarta și faci schimbările pe care le zic dacă nu conduce nașul și asta este echipa pe care o dai, tu o dai, nu antrenorul. Echipa asta iese cu copiii'. Păi, dacă eu nu pot să îl ajut pe nașul meu și nu îl ajut înseamnă că eu sunt criminal, mă! Cum să fac împotriva nașului meu când nu am niciun interes. Atunci ei nu mai țin cont", a spus Becali la Pro Arena.

La 10 ani distanță, Becali a declarat că și-ar fi dorit ceva similar și din partea finului Florentin Pandele, primarul din Voluntari.

ADVERTISING

"Spune finul meu: 'domnule, eu în Grecia…' Păi, ce să cauți, mă, în Grecia? Băi, nu te mai duce în Grecia! Băi, are nevoie nașul meu, nu mai plec în Grecia. De ce? Pentru că știu că nu mă ascultă Ciobotariu și cu Bălănescu. 'Băi, Bălănescule și Ciobotariule, ia veniți încoace. Băi, așa să faceți, noi avem nevoie să jucăm în Cupă, nu că îl ajut pe nașul, dar jucăm în Cupă, să fie dreptatea'”, a afirmat Becali.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!