Premierul canadian Justin Trudeau a vizitat oraşul ucrainean Irpin (Foto)

Premierul canadian Justin Trudeau a vizitat oraşul ucrainean Irpin (Foto)

Premierul canadian Justin Trudeau a întreprins, duminică, o vizită neanunţată în oraşul ucrainean Irpin, care a fost ocupat temporar de trupele ruse, a anunţat primarul oraşului pe contul de Telegram.

”Tocmai am avut onoarea să mă întâlnesc cu premierul Canadei, Justin Trudeau, care a venit la Irpin pentru a vedea cu ochii săi toată groaza pe care ocupanţii ruşi au provocat-o oraşului nostru”, a spus Oleksandr Markuşin pe canalul său de Telegram, potrivit Reuters.

De asemenea, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, a făcut duminică o vizită neanunţată în vestul Ucrainei, unde a avut o întâlnire de Ziua Mamei cu Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska.

ADVERTISING

Totdată, premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, şi ministrul croat de Externe, Gordon Grlic Radman, au vizitat Kievul, duminică, cu scopul de a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul Denîs Şmîhal şi preşedintele Radei Supreme Ruslan Stefanciuk, potrivit Pravda Europeană.

În plus, preşedinta Bundestagului, Parlamentul Germaniei, Baerbel Bas, a sosit, duminică, la Kiev pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial şi pentru a purta discuţii politice, a anunţat un oficial al Bundestagului pe contul de Twitter.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇