Constanda a blocat din nou conturile Primăriei Capitalei. Ce spune Nicușor Dan

Constanda a blocat din nou conturile Primăriei Capitalei. Ce spune Nicușor Dan

La finele unui eveniment la care a luat parte miercuri, pe 4 mai, Nicușor Dan a anunţat că omul de afaceri Costică Constanda a blocat din nou conturile Primăriei Capitalei, în încercarea de a recupera 120 de milioane de lei.

„Este o negociere în curs, de când am venit în Primărie.

A existat mai întâi o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de Curtea de Apel în anul 2019 și recursul respins la Înalta Curte în anul 2020. Prin această hotărâre judecătorească, PMB a fost obligată să plătească 75 de milioane de euro, plus dobânzi penalizatoare, sau penalități de întârziere începând cu anul 2010, și au mai fost 2 litigii pentru că instanța respectivă a pus cuvântul „dobânzi penalizatoare” fără să precizeze cuantumul acestora și au mai fost 2 litigii care s-au terminat în aprilie 2022.

ADVERTISING

În cele 2 litigii, instanțele au decis cum se calculează dobânzile penalizatoare.

Acesta este elementul de noutate în această discuție care are loc de un an și jumătate.

Intenția noastră este de a plăti, pentru că este o obligație legală, însă nu putem plăti deodată 120 de milioane de euro. Fără să intru în detaliile negocierilor pe care le avem, propunerea noastră este de a plăti eșalonat rate lunare.

Blocarea conturilor pentru investiții ale PMB nu ajută pe nimeni: nici noi nu putem să plătim investiții în perioada în care avem conturile blocate pentru investiții și nimeni nu cred că o să-și închipuie că o să putem să scoatem 120 de milioane de euro ca să plătim.

ADVERTISING

Este blocată suma principală – care înseamnă 75 de milioane de euro – și dobânda penalizatoare până în anul 2020, când a început acel proces despre care v-am spus (...), deci vorbim undeva de ordinul a 120 de milioane de euro”, a precizat Nicușor Dan.

De ce îi datorează PMB bani lui Costică Constanda

Costică Constanda a devenit proprietar pe 3,3 hectare de teren din Satul Francez în baza unor drepturi litigioase pe care le-a cumpărat de la moștenitorii din zonă.

Intenția omului de afaceri era să construiască blocuri cu 5 etaje în respectiva zonă de lux din nordul Bucureștiului, unde și locuiește.

ADVERTISING

În 2001, primarul de atunci al Capitalei, Traian Băsescu, a decis să nu-i dea lui Constanda terenul din Satul Francez. În schimb, i-a dat o suprafață similară în Parcul Bordei (din vecinătatea Parcului Herăstrău).

Consiliul General nu l-a lăsat pe Constanda să construiască blocuri în Parcul Bordei. Iar până la urmă zona a devenit de utilitate publică. Considerându-se păgubit, omul de afaceri s-a adresat instanței și a câștigat despăgubiri de zeci de milioane de euro.

Adriean Videanu (care i-a urmat lui Băsescu la PMB) a propus o soluție de rezolvare: să îi dea lui Constanda o suprafață echivalentă din Satul Francez. Constanda a acceptat înțelegerea. Dar acea înțelegere prevedea că, ulterior, Consiliul General trebuia să adopte un PUZ care să-i permită lui Constanda să construiască blocuri cu 5 etaje pe care și le dorea. Și Consiliul n-a mai adoptat respectivul PUZ.

Așa că, pe calea instanței, Constanda a obținut din nou despăgubiri de la Primărie.

Pe final de mandat, Gabriela Firea a propus inistent să ii dea lui Constanda o parte din Satul Francez. Dar Consiliul General n-a fost de acord.

Constanda a blocat conturile Capitalei la finalul mandatului Gabrielei Firea. Dar a ridicat ulterior poprirea fără să își primească banii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇