Nicușor Dan a sunat clopoțelul Bursei de Valori București. A emis obligațiuni ca să rostogolească un împrumut pe care PMB nu-l poate achita

Nicușor Dan a sunat clopoțelul Bursei de Valori București. A emis obligațiuni ca să rostogolească un împrumut pe care PMB nu-l poate achita
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicușor Dan a lansat astăzi, la Bursa de Valori București (BVB), o emisiune de obligațiuni care îi permite Primăriei Municipiului București (PMB) să rostogolească o datorie de 550 de milioane de lei din timpul mandatului de primar general al lui Adriean Videanu.

Președintele BVB, Radu Hanga, s-a declarat mulțumit că Bursa poate sprijini proiectele PMB. Și a anunțat că și-ar dori să aibă astfel de colaborări și cu alte primării din țară.

„De mult timp n-a mai fost atât de multă lume la BVB. E și acesta un mare pas înainte spre volume mai normale și spre o comunicare față în față, mai umană, aș zice.

ADVERTISING

Mulțumesc PMB și primarului general pentru că ne onorează cu prezența. Și discutând cu instituția aș vrea să transmit bucuria noastră că putem sprijini PMB în proiectele sale. Și vrem să colaborăm mai mult cu instituții.

Vă felicităm pentru emisiunea de obligațiuni și vă dorim succes. Mulțumim băncilor Raiffeisen și BRD pentru că realizați interfața (...)

Sperăm că și alte primării vă vor urma exemplul. Suntem mai mult decât o platformă de finanțare. Este vorba și despre vizibilitate în relația cu investitorii. Ne bucurăm să contribuim la această creștere a vizibilității”, a declarat Radu Hanga.

În direct de la Bursa de Valori București

În direct de la Bursa de Valori București | Deschiderea oficială dedicată listării obligațiunilor emise de Municipiul București pe Piața Reglementată a Bursei.

Publicată de Nicușor Dan pe Joi, 28 aprilie 2022

Ulterior, Nicușor Dan a sunat clopoțelul Bursei, semnul oficial că obligațiunile intră în tranzacționare.

ADVERTISING

"Am ținut să fiu azi aici pentru deschidere.

Stabilizarea financiară a PMB e unul dintre obiectivele cu care am început mandatul. Faptul că această emisiune de obligațiuni a fost un succes arată că ne-am făcut treaba și am câștigat încrederea pieței.

Mulțumesc Raiffaisen și BRD, mulțumesc Bondoc și Asociații (pentru consultanță juridică) și colegilor mei.

Vom păstra linia de stabilitate financiară și n-o să vedeți cheltuieli absurde. Ne vom concentra pe prioritățile orașului.

Vorbim despre infrastructură de transport, fie că înseamnă reabilitatea și extinderea rețelei de tramvai, fie că e vorba despre managementul traficului sau rețeaua de termoficare sau investițiile care schimbă fața orașului, cum ar fi pietonalul de-a lungul Dâmboviței.

ADVERTISING

Și în încheiere vreau să vă transmit că o să mai ieșim pe piață. Și vă așteptăm alături de noi. O să reușim asta!”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat de jurnaliști ce înseamnă această viitoare ieșire pe piață, Nicușor Dan a susținut că vrea să mai amâne răspunsul.

„Prefer să mai amânăm puțin răspunsul la prima întrebare. Noi am fost între un ciclu de finanțare europeană 2014-2020. Sunt bani în curs de a fi cheltuiți. Și avem exercițiul 2021 – 2027 pentru care ghidurile nu s-au scris încă. Și avem și PNRR.

Ideal pentru orice primărie este să se împrumute din fonduri europene. Mai ales că acele cheltuieli cu cofinanțarea nu sunt incluse în legea plafoanelor”, a mai spus Nicușor.

Cadrul legal la care face referire Nicușor Dan împiedică primăriile să depășească anumite plafoane de îndatorare.

Tocmai din cauza acelor plafoane Primăria Municipiului București (PMB) nu și-a propus să ramburseze sumele pe care le datorează, ci doar să rostogolească împrumuturile și să achite dobânzile.

„Avem o problemă structurală cu această lege a plafoanelor pe care o cunoașteți, ca și mine. Care nu diferențiază între UAT-uri. Așa cum a fost legea plafoanelor până în 2021, orice UAT se putea împrumuta de 100 de milioane de lei. Ceea ce pentru Zimnicea era prea mult. Dar pentru PMB era mult prea puţin.

Avem un uriaș deficit de finanțare acumulat. Anul ăsta, plafonul e 150 de milioane de lei. Tot mult mai puțin decât am vrea noi. Câte vreme nu se schimbă acest context, nu ne punem problema să rambursăm, ci doar să rostogolim”, a mai spus Nicușor Dan.

Directorul Direcției Fonduri Nerambursabile din cadrul PMB, Eliza Gereanu, a precizat că instituția ia în calcul să iasă din nou pe piață cu obligațiuni până la finele acestui an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇