Masacrul de la Bucea a schimbat războiul din Ucraina. Fețele criminalilor

Automobilul rulează încet, iar de o parte și de alta a șoselei, cadavre uitate de zile sunt mărturie a cruzimii militarilor trimiși de Putin să pedepsească Ucraina. Civili executați sumar, cu mâinile legate la spate sau căzuți lângă bicicletă, împușcați ca distracție de un mitralior de pe-un tanc, sunt rămășițele cutremurătoare ale unor săptămâni de ocupație a soldaților, numiți de propaganda Moscovei “eliberatori”.
Masacrul de la Bucea a schimbat războiul din Ucraina. Fețele criminalilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Procurorul general al Ucrainei a pus sub acuzare zece militari ai Kremlinului, implicați în masacrul care a șocat întreaga lume.
  • O refugiată din Bucea a ajuns în România și povestește, în exclusivitate, cum a plecat din calea invadatorilor.
  • Ancheta autorităților ucrainene a stabilit că locuitorii orașului au fost înfometați, bătuți și torturați pentru a da informații despre forțele Kievului.
  • Mulți civili au fost uciși și în mod gratuit, ca urmare a jafurilor, a distracției sau a comportamentului aberant al soldaților ruși.
  • 421 de persoane au fost omorâte de forțele Moscovei în perioada de 5 săptămâni cât au controlat orașul.

În data de 1 aprilie 2022, forțele ucrainene intră în Bucea, o localitate aflată la 27 de kilometri de Kiev, care s-a aflat sub ocupația rușilor de la începutul invaziei, descoperind un carusel al ororilor.

Un video filmat de un militar și, apoi, postat pe rețelele sociale arată cruzimea Kremlinului. Strada principală pe care înaintează vehiculele armatei ucrainene e presărată cu cadavre ale civililor, semn că locuitorii din Bucea au fost terorizați și uciși cu sânge rece de militarii ruși care au controlat orașul mai bine de o lună.

VIDEO. Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional

Anastasia Glievaia a fugit din Bucea chiar în prima zi a invaziei. Împreună cu soțul ei și fiica de 11 ani, și-au părăsit casa pe care o terminaseră de construit în urmă cu un an.

“Zgomotul făcut de elicopterele rusești care atacau aeroportul din Hostomel era înfiorător. Eu aș fi vrut să mai rămân, dar soțul meu a spus că nu trebuie să pierdem timpul. Am plecat pe fugă. Am făcut în grabă bagajele și am lăsat totul în urmă”, a povestit Anastasia, într-o discuție avută cu spotmedia.ro în luna aprilie.

ADVERTISING

Ea împreună cu fiica ei au venit în România, iar soțul ei a rămas în Ucraina, într-o localitate de lângă Liov. Conform legii marțiale, bărbații cu vârsta între 18 și 60 de ani nu pot părăsi țara, chiar dacă nu sunt înrolați.

Anastasia Glievaia a locuit în comuna Berceni, într-un mic bloc, nou construit. A anunțat pe Facebook că face cozonaci și a primit o serie de comenzi. Vorbește engleză și i-a fost ușor să se descurce în România. 

În discuția cu ea, a spus că se simte foarte bine în țara noastră, că a fost ajutată, dar că și-ar dori să se întoarcă în Ucraina.

“Nu știu nimic despre casă. Aveam camere video montate, dar acolo nu e curent electric și nu pot să văd dacă a fost bombardată sau nu”, a povestit ea, spunând că e dificil să trăiești într-o astfel de stare de nesiguranță.

Primii militari ruși învinuiți pentru crimele din Bucea

La sfârșitul săptămânii trecute, procurorul general al Ucrainei Irina Venediktova a anunțat că a pus sub acuzare 10 militari ruși suspectați că au comis crime de război în localitatea Bucea, în timpul ocupației.

Aceștia sunt: 

  • Sergent major Viaceslav Lavrentiev;
  • Soldat Grigori Narișkin;
  • Soldat Vasili Kniazev;
  • Caporal Semion Malțev;
  • Soldat Serghei Peskarev;
  • Soldat Albert Radnaev;
  • Caporal Mihail Kașin;
  • Caporal Andrei Biziaev;
  • Caporal Dmitri Sergienko;
  • Sergent Nikita Akimov;

„Într-o perioadă relativ scurtă, ancheta a stabilit că în timpul ocupației localității Bucea, acești militari obișnuiau să ia ostatici civili neînarmați, să-i înfometeze, să nu le dea apă, să-i țină în genunchi, cu mâinile legate cu cabluri și cu ochii acoperiți. Îi torturau, îi băteau, folosindu-și pumnii și paturile puștilor”, a scris procurorul general în documentul de punere sub acuzare.  

“Oamenii au fost agresați pentru a se obține de la ei informații despre Forțele Armate și despre unitățile Forțelor Teritoriale de Apărare, dar au fost și persoane torturate fără niciun motiv. Militarii ruși au amenințat că-i vor ucide și chiar au înscenat execuții false, trăgând în direcția prizonierilor”, a mai scris magistratul ucrainean.

Comunitatea internațională ajută magistrații ucraineni să afle adevărul despre masacrul din Bucea

În Bucea se desfășoară o anchetă de mari proporții pentru a identifica persoanele ucise de militarii ruși. Au fost deshumate cadavrele din două gropi comune și fiecare persoană decedată a fost cercetată de medicii legiști pentru a fi stabilită cauza morții, data decesului și în ce împrejurări a avut loc acesta. 

Au fost audiați sute de martori, iar ancheta continuă, autoritățile ucrainene primind sprijin internațional.

Peste 412 cadavre au fost descoperite de anchetatori. Cele mai multe sunt rezultatul torturilor și al execuțiilor sumare, comportamentul militarilor ruși șocând o lume întreagă.

În data de 29 martie, Guvernul Ucrainei anunță formarea unei echipe internaționale de juriști pentru a da în judecată responsabilii pentru crimele din Bucea, iar supraviețuitorii să primească despăgubiri.

“Sunt onorată de nominalizarea făcută de Guvernul Ucrainei pentru a fi membră a grupului juridic privind responsabilitatea. Ucrainenii merită să-i vadă pe făptuitori trași la răspundere și să primească despăgubiri pentru abuzurile îngrozitoare pe care le-au suferit. Sunt privilegiată să lucrez alături de un grup atât de distins de avocați și experți în acest demers, pentru a mă asigura că nimeni nu este deasupra legii și că supraviețuitorii vor găsi dreptatea în instanță”, a declarat avocata pentru drepturile omului Amal Clooney, soția celebrului actor. 

Cruzimea armatelor lui Putin

Crimele din Bucea au reprezentat un punct major de cotitură în ce privește conflictul din Ucraina. 

Practic, din momentul în care acestea au fost descoperite, negocierile de pace dintre Moscova și Kiev au încetat. Cele două echipe de diplomați nu s-au mai întâlnit față în față din data de 29 martie, iar șansele ca acestea să reia discuțiile în viitorul apropiat sunt foarte mici.

AzatbekOmurbekovBrigada-64

Kremlinul a negat în mod repetat că ar fi responsabil pentru masacrul din Bucea, susținând că totul e o punere în scenă a ucrainenilor pentru a crea un curent de opinie internațional împotriva Rusiei.

Oficialii Moscovei nu au adus nicio dovadă credibilă în acest sens, ci doar luări de poziție și materiale de propagandă distribuite prin posturile rusești de televiziune și pe rețelele sociale.

În data de 8 aprilie, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a vizitat Bucea. Aceasta a fost cutremurată de ororile pe care le-a văzut în localitate.

“E de neimaginat”, a spus ea în fața reporterilor. “Ce s-a întâmplat aici ne arată cruzimea armatei lui Putin. Am văzut violența și sălbăticia cu care s-au comportat invadatorii”.

Acesta a fost momentul în care SUA și aliații europeni au decis că forțele ucrainene trebuie să primească tot sprijinul necesar pentru a învinge Rusia.

Conflictul a escaladat și, în ciuda unei schimbări de strategie, anunțând o mare ofensivă pe frontul de est, forțele Rusiei nu au făcut un progres semnificativ, dar și-au continuat comportamentul criminal, încălcând toate legile și regulile războiului.

AnastasiaRefugiataBuceaFB
Anastasia, alături de soțul ei, în Ucraina, după două luni petrecute în România - Foto: Facebook

Anastasia Glievaia s-a întors în Ucraina, la scurt timp după sărbătorile de Paști. Într-o imagine publicată pe pagina personală de Facebook, zâmbește alături de soțul ei, spunând că e cea mai fericită zi din ultimele două luni. "Încă suntem departe de casă, locuim undeva în vestul Ucrainei. Nu ne-am întors în Bucea. Dar suntem împreună", a declarat ea pentru spotmedia.ro.

DesenulLizeiUcraina

Vladimir Putin a decorat comandantul de brigadă care a condus forțele Kremlinului în timpul ocupației din Bucea, validând în fața întregii civilizații comportamentul criminal al soldaților ruși. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇