Suma primită de Istvan Kovacs pentru că a arbitrat Manchester City - Real Madrid

Suma primită de Istvan Kovacs pentru că a arbitrat Manchester City - Real Madrid

Istvan Kovacs nu s-a ales doar cu laude după prestația de la semifinala Ligii Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid (scor 4-3), ci și cu o sumă frumoasă.

Centralul român ar fi primit aproximativ 5.000 de euro de la UEFA pentru prezența la meciul de pe Etihad Stadium.

"Sumele sunt publice. Onorariul arbitrilor pe plan internațional, la UEFA, nu este în funcție de nivelul meciului arbitrat, ci este în funcție de nivelul la care este arbitrul. De exemplu, Istvan Kovacs, care este în categoria Elite, indiferent ce meci arbitrează, în Europa League, în Conference League, în Champions League, el primește același barem. Baremul este undeva la 5.000 de euro pentru fiecare meci", a dezvăluit fostul arbitru international, Marius Avram, la Digi Sport.

ADVERTISING

"În țările arabe, sunt cam 10.000 de dolari la un meci arbitrat. Arabii plătesc bine, plătesc pentru elita europeană, le plac arbitrii tari, îi aduc să arbitreze meciurile importante", a mai dezvăluit acesta.

A fost prima semifinală de cupă europeană arbitrată de Istvan Kovacs.

4-3 a fost scorul meciului dintre Manchester City și Real Madrid, după golurile marcate de De Bruyne (min.2), Gabriel Jesus (min.11), Foden (min.53) și Bernardo Silva (min.74), respectiv Benzema (min.33 și 82, ultimul din penalti) și Vinicius (min.55) pentru iberici.

ADVERTISING

Manșa secundă se va disputa săptămâna viitoare, la Madrid.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇