Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri decizia de a menţine încadrarea Covid-19 ca ”urgenţă sanitară internaţională” sau ”pandemie”, apreciind că evoluția bolii este imprevizibilă, iar mortalitatea se menţine la un nivel ridicat, relatează EFE.
Într-o conferință de presă, directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, Comitetul de Urgenţă al OMS (format din cercetători independenţi), a recomandat să nu fie schimbat nivelul de alertă privind Covid-19, existând perspectiva ca virusul să continue să se transmită în mod intens.
La rândul său, preşedintele Comitetului de urgenţă al OMS, Didier Houssin, a susţinut că "nu este momentul să ne relaxăm cu privire la acest virus", ci să continuăm să folosim testele de depistare pentru Covid-19.
Despre subvariantele de Omicron descoperite recent (BA.4 şi BA.5), directoarea programului de combatere a Covid-19 din cadrul OMS, Maria Van Kherkove, a confirmat că au fost detectate în mod limitat în ţări din Africa şi Europa şi că se analizează dacă prezintă o schimbare semnificativă faţă de varianta originală.
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a mai subliniat faptul că trebuie menţinute eforturile ca vaccinurile şi alte instrumente dezvoltate împotriva pandemiei să fie distribuite în mod echitabil între ţări şi în interiorul lor şi să se continue programul de vaccinare pentru cei cu vârsta peste 65 de ani, mai ales în Africa.
Acoperirea breşelor existente în accesul la vaccinuri "este cel mai bun mod de a ne proteja de viitoare focare", a comentat Tedros.
Conferința de presă poate fi urmărită aici:
Numărul deceselor de Covid-19 raportate la nivel global, în ultima săptămână, a fost cel mai scăzut de la începutul pandemiei.
În acest context general, grupul american Pfizer a vorbit despre lansarea unui vaccin anti-Covid care să fie eficient împotriva mai multor variante ale noului coronavirus până în toamna acestui an, însă aceasta este "o posibilitate, dar nu o certitudine", după cum a declarat miercuri Albert Bourla, CEO-ul grupului farmaceutic american Pfizer, citat de AFP.
"Sper că până la toamnă - dar nu este o certitudine - vom putea avea un vaccin" care să fie eficient "împotriva tuturor variantelor cunoscute până în prezent", a adăugat Albert Bourla într-o conferinţă de presă organizată de Federaţia Internaţională a Industriei Farmaceutice (IFPMA).
Compania Pfizer realizează o serie de studii pentru a determina cea mai bună formulă a unui astfel de vaccin.
"Odată ce vom avea datele ştiinţifice, ele ne vor permite să decidem care dintre vaccinurile dezvoltate este cel mai bun(…) Odată ce vom şti care este cea mai bună cale de urmat, vom cere omologarea serului în Statele Unite, în Europa şi în celelalte zone ale lumii", a adăugat CEO-ul Pfizer.