Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că există o propunere din partea IMM-urilor, pentru majorarea salariului minim cu 200 de lei, care să nu fie impozitaţi.
Această măsură, alături de celelalte măsuri propuse pentru populaţie, se discută în şedinţa coaliţiei care are loc în această după-amiază.
”Trebuie să vorbim cu partenerii sociali, este şi o propunere din partea IMM-urilor, dacă se măreşte salariul minim cu 200 de lei, atunci acei 200 de lei să nu fie impozitaţi cu CAS. Toate aceste discuţii nu se fac într-un glob nici la Parlament, nici la coaliţie, nici la Guvern. E o discuţie şi cu partenerii sociali. Părerea mea e că oricum trebuie venit cât mai repede cu aceste măsuri”, a spus Marcel Ciolacu, marţi, la Parlament.
Întrebat cât de repede se va lua o decizie în acest sens, preşedintele PSD a spus că ”într-o săptămână-două tot acest lucru trebuie demarat”.
”Ordonanţa, de exemplu, cu preţurile la materialele de construcţii în momentul acesta a fost în transparenţă. Sperăm ca astăzi în coaliţie să facem un pas cât mai mare.
Şi ieri am avut o discuţie cu prim-ministrul, am convenit unele dintre ele. Trebuie găsită sursa de la fonduri europene, unde nu există absorbţie efectivă şi trebuie mutată pe această componentă socială.
Acest lucru s-a discutat cu comisarii europeni, cu domnii Gentiloni şi Schmit, adică de această dată este un mecanism funcţional şi predictibil, cu discuţii nu numai în interiorul Guvernului, cu impacturi de la miniştri, nu numai în interiorul coaliţiei, ci şi cu partenerii sociali şi, nu în ultimul rând, şi cu Comisia Europeană”, a mai afirmat Ciolacu.
Întrebat dacă pe salariul minim vom putea vedea o majorare anul acesta, şeful PSD a spus că ”e o discuţie să avem de anul acesta”.
Pe de altă parte, în şedinţa de coaliţie de azi se discută:
- vouchere pentru alimente de 50 de euro, la fiecare 2 luni, pentru familiile vulnerabile,
- vouchere lunare de 30 de euro pentru elevii cu burse sociale, pentru rechizite şi haine,
- dublarea cotei de hrană pentru bolnavii din spitale,
- creşterea valorii tichetelor de masă acordate angajaţilor, de la 20 la 30 de lei
- schemă de ajutor de stat acordată transportatorilor, pentru decontarea accizei la motorina achiziţionată din ţară.