Bilanţ Covid: Numărul cazurilor noi tot scade, dar sunt şi mai mulţi bolnavi în spitale

Bilanţ Covid: Numărul cazurilor noi tot scade, dar sunt şi mai mulţi bolnavi în spitale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bilanţul Covid tot scade şi luni sunt raportate 1.332 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 97 mai puține decât ieri.

160 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, după mai mult de 90 de zile după prima infectare.

cazuri-covid
Foto: MS

În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP şi 12 decese (10 bărbați și 2 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință. Ieri fuseseră raportate 11 decese, aşadar nicio schimbare majoră aici.

Până luni, 65.102 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au murit în ţara noastră.

ADVERTISING

În spitalele din țară, sunt internate în secții 2.565 de persoane, cu 28 mai mult ca duminică, atunci când am avut cu 144 mai mulţi pacienţi faţă de sâmbătă, aşadar acest indicator nu scade, din păcate.

Dar la ATI sunt 381 de bolnavi în stare gravă, cu 4 mai puțin ca ieri.

Dintre cei 381 pacienți internați la ATI, 327 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 159 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu unul mai mult ca duminică. Nu există niciun copil în secțiile ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.802 teste RT-PCR și 11.120 teste rapide antigenice. Rata de pozitivare este de 8,36%.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇