Biden pleacă spre Europa cu noi sancţiuni împotriva Rusiei

Biden pleacă spre Europa cu noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Joe Biden pleacă, miercuri, spre Bruxelles, unde va avea discuţii cu liderii europeni despre invazia Rusiei în Ucraina, ducând cu el planuri pentru noi sancţiuni împotriva Moscovei.

Biden va părăsi Casa Albă pentru o deplasare ce va include întâlniri la Bruxelles cu liderii NATO şi ai Uniunii Europene, precum şi o vizită la Varşovia pentru consultări cu preşedintele polonez, Andrzej Duda.

Două surse familiarizate cu situaţia au declarat pentru Reuters că Joe Biden şi echipa sa elaborează planuri de a impune sancţiuni unor membri ai Dumei de Stat, Parlamentul Rusiei, ca represalii la invadarea Ucrainei. Se aşteaptă ca sancţiunile să fie anunţate joi.

ADVERTISING

Potrivit cotidianului Wall Street Journal, 300 de membri ai Dumei ar putea fi sancţionaţi.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a menţionat că ”nu au fost luate decizii finale cu privire la cei pe care îi vom sancţiona şi la câţi vom sancţiona”.

Război în Ucraina, Ziua 28 - Vezi desfășurarea evenimentelor

”Vom anunţa măsuri punitive suplimentare, ce vor fi aplicate în coordonare cu aliaţii noştri, joi, când preşedintele va avea ocazia să discute cu ei”, a indicat oficialul american.

Consilierul pentru securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, le-a declarat marţi reporterilor că preşedintele Biden va participa joi la o reuniune de urgenţă a NATO, se va întâlni cu ceilalţi lideri ai G7 şi li se va adresa şefilor de stat şi de guvern ai Celor 27 într-un summit al UE.

ADVERTISING

Biden va lucra cu aceştia pentru faza următoare a asistenţei militare pentru Ucraina, a afirmat Sullivan.

În plus faţă de impunerea de noi sancţiuni Rusiei, Biden va coopera cu aliaţii Statelor Unite pentru înăsprirea celor actuale spre a ”reprima eludarea lor şi a asigura aplicarea lor strictă”, a menţionat consilierul său.

Joe Biden a promis că nu va implica Statele Unite într-un conflict direct cu Rusia, dar s-a angajat că acestea vor apăra întregul teritoriu al NATO. El a ordonat suplimentarea trupelor americane pe flancul estic al NATO pentru a-i linişti pe aliaţii îngrijoraţi din zonă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇