Ministrul Turismului îi îndeamnă pe români să facă rezervări pentru vacanţe autohtone: România e o ţară sigură

Ministrul Turismului îi îndeamnă pe români să facă rezervări pentru vacanţe autohtone: România e o ţară sigură

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, îi îndeamnă pe români să facă rezervări pentru vacanţe în ţară, „garantând” că România este „o ţară sigură”.

„Este adevărat, conflictul din Ucraina a indus, pentru moment sper eu şi sunt convins de acest lucru, o temperare a rezervărilor. Înţeleg de la reprezentanţii patronatelor din turism că faţă de aşteptări în momentul de faţă gradul de rezervare este undeva la 50-55%, cu o anumită stagnare imediat în primele zile după izbucnirea conflictului.

Înţeleg, de asemenea, că uşor-uşor se reia procesul de rezervări, dar (…) România este o ţară sigură”, a afirmat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, marţi seară, la TVR.

ADVERTISING

El a menţionat că România este "o ţară sigură inclusiv în zonele apropiate de Ucraina” şi se arată încrezător că anul 2022 poate fi "anul cel mai bun” în activitatea turistică, inclusiv raportat la anul 2019, care a fost considerat cel mai bun an din ultima perioadă.

În ceea ce priveşte tarifele serviciilor din turism în acest an, Cadariu afirmă că se vorbeşte de o creştere, procentual, undeva între 15 şi 20%.

"Într-adevăr, se vorbeşte de o creştere, procentual, undeva între 15 şi 20%, dar faptic vom vedea după perioada respectivă de vacanţă care vor fi exact acele preţuri, pentru că ele pot fi şi mai mici, dar şi mai mari, funcţie de evoluţia economiei în general şi, sperăm noi, nu în mod negativ a unor evenimente de genul celor din Ucraina care ar putea să ne afecteze negativ.

ADVERTISING

Pe de altă parte, vedem că se discută în spaţiul european de o nouă creştere a ceea ce înseamnă numărul de infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi atunci există necunoscute. Noi suntem optimişti, îi îndemnăm pe români să se gândească la concedii, să facă rezervări, garantăm că România este o ţară sigură atât românilor cât şi străinilor”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, autorităţile estimează că o sumă cuprinsă între 300 şi 500 de milioane de euro poate ajunge în activitatea turistică, în funcţie de numărul agenţilor economici privaţi care "vor dori să apeleze la acest instrument”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇