Florin Cîţu pleacă joi în SUA, ceea ce ar putea fi o provocare pentru şeful Senatului, având în vedere recentele dezvăluiri despre datorii neachitate către o bancă din America.
Senatul anunţă, într-un limbaj specific, că Florin Cîţu va face, în perioada 24-30 martie, prima vizită din ultimii 10 ani a unui preşedinte al acestui for în SUA, mergând acolo „în fruntea unei delegaţii reprezentative”.
Delegaţia va avea întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat.
Pe agenda discuţiilor se află şi aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver.
De asemenea, vor exista şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA şi ai comunităţii române din zonă.
Râmâne de văzut cu ce rezultate se va întoarce echipa Cîţu din SUA.