O alertă cu bombă într-un avion care a zburat deasupra României a ridicat de la sol aeronavele noastre de luptă

O alertă cu bombă într-un avion care a zburat deasupra României a ridicat de la sol aeronavele noastre de luptă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zborul Wizz Air care circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe ruta Kutaisi (Georgia) – Varşovia s-a confruntat cu o situaţie de urgenţă, deasupra României, fiind primită o alertă cu bombă.

Avionul a fost escortat din România până în Polonia de avioane de vânătoare.

Potrivit Boarding Pass, în momentul în care aeronava se afla în spaţiul aerian românesc, piloţii ar fi informat controlorii de trafic aerian despre o alertă cu bombă. 

Ulterior, potrivit Ministerului Apărării din Ungaria, avionul companiei low-cost a fost escortat până la ieşirea din spaţiul aerian românesc de avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene Române. 

ADVERTISING

UPDATE A venit şi confirmarea de la MApN:

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au executat sâmbătă, 19 martie, o misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian naţional pentru a intercepta şi escorta o aeronavă civilă care opera zborul Wizz Air pe ruta Kutaisi (Georgia) – Varşovia (Polonia), urmare la informarea organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei”.

Aeronavele româneşti au decolat la ora locală 22:44 şi, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislaţia şi procedurile în vigoare, până la ora 23:33, când aceasta a părăsit spaţiul aerian naţional. 

ADVERTISING

”Misiunea, ordonată de  Centrul NATO de Operaţii Aeriene (CAOC) Torrejon şi coordonată la nivel naţional de Centrul de Raportare şi Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele  de trafic aerian civile, s-a executat în condiţii de maximă siguranţă”, a precizat sursa citată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇