Armata ucraineană a distrus, marţi, o serie de elicoptere militare ruseşti pe Aeroportul Internaţional Herson, conform unor noi imagini din satelit de la Planet Labs.
În imaginile din satelit se observă un mare nor de fum negru ridicându-se din perimetrul aeroportului, iar numeroase elicoptere sunt în flăcări, relatează CNN.
Acesta reprezintă cel mai distructiv atac pe care armata ucraineană l-a lansat împotriva elicopterelor ruseşti, de la începutul războiului. Cel puţin trei elicoptere ruseşti au fost surprinse în flăcări sau distruse pe aeroport.
Au fost bombardate şi vehicule militare staţionate în apropierea aeroportului.
O altă imagine, surprinsă de o dronă care zbura deasupra satului Komîşanî din apropiere, arată valul mare de fum care se ridică din jurul aeroportului.
Război în Ucraina, Ziua 21 - Vezi desfășurarea evenimentelor
Atacul militar de la aeroport a fost preluat de Sistemul de Informare a incendiilor pentru Managementul Resurselor (Fire Information for Resource Management System - FIRMS) al NASA, care monitorizează incendiile ample din întreaga lume.
Conform datelor senzoriale obţinute de FIRMS, atacul militar a avut loc în jurul orei 13.42, ora locală.
Luni, imaginile din satelit de la Maxar Technologies au arătat prezenţa unor elicoptere militare ruseşti pe pista Aeroportului Internaţional Herson. În împrejurimi se aflau şi zeci de vehicule militare.