Ministrul chinez de Externe Wang Yi a discutat la telefon cu secretarul de stat american Antony Blinken (foto), despre situaţia şi Ucraina şi i-a transmis că Beijingul se va opune oricărei acţiuni care adaugă „gaz pe foc”, relatează The Guardian.
Potrivit The Guardian, Yi a spus că evoluţia „situaţiei din Ucraina este” ceva ce China nu vrea să vadă, adăugând că această criză ar trebui rezolvată prin „dialog şi negociere” şi a cerut Statelor Unite, NATO şi Uniunii Europene să se angajează într-un „dialog egal” cu Rusia.
El a cerut occidentalilor să recunoască preocupările Moscovei în legătură cu extinderea NATO.
"China sprijină toate eforturile care conduc la detensionarea şi soluţionarea politică a situaţiei, în timp ce se opune oricăror mişcări care sunt negative pentru promovarea unei soluţii diplomatice şi adaugă gaz pe foc”, a spus Wang.
Aceasta a fost a doua conversaţie telefonică dintre cei doi oficiali în ultimele două săptămâni.
Urmărește pe spotmedia.ro ce se întâmplă, minut cu minut, în ziua 11 a războiului din Ucraina