Bombardiere americane B-52 Stratofortress au zburat deasupra României

Bombardiere americane B-52 Stratofortress au zburat deasupra României
Foto: boeing.com

Bombardiere americane B-52 Stratofortress au participat vineri, alături de militarii germani şi români, la exerciţii deasupra României, acesta fiind şi un semnal de unitate, în condiţiile în care invazia rusă în Ucraina a intrat în a doua săptămână, relatează CNN.

Cele mai mari bombardiere strategice ale Forţelor Aeriene Americane au decolat de la RAF Fairford, o bază a Royal Air Force din Anglia, şi au desfăşurat antrenamente de sprijin aerian şi misiuni de integrare, conform unui comunicat al Forţelor Aeriene Americane din Europa.

ADVERTISING

Apoi, avioanele B-52 au zburat către România, unde au continuat antrenamentele.

Zborul deasupra României a plasat bombardierele chiar la limita statelor NATO, în vecinătatea spaţiului aerian ucrainean, unde forţele aeriene ruseşti încearcă să-şi impună supremaţia, comentează CNN. 

“Antrenamentele desfăşurate împreună oferă siguranţa că puterea defensivă a NATO rămîne de neegalat", a declarat generalul Jeff Harrigian, comandant al Forţelor Aeriene ale SUA în Europa.

B-52 Stratofortress Scramble

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇